Chiristine Lagarde, BCE: Inflaţia se va menţine ridicată mai mult timp decât se estima. Ne aşteptăm să încetinească pe parcursul anului următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a afirmat, luni, că perturbările persistente în lanţurile de aprovizionare şi creşterea costurilor energiei încetinesc avansul economiei zonei euro şi vor menţine inflaţia la un nivel ridicat o perioadă mai îndelungată decât s-a estimat, transmite Reuters.

Potrivit sursei citate, BCE se baza pe o scădere rapidă a inflaţiei anul viitor, dar autorităţile sunt acum deschise să recunoască că previziunile lor, deja revizuite în creştere de câteva ori, încă sunt prea scăzute, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia globală.

Spre deosebire de alte bănci centrale, instituţia cu sediul la Frankfurt a respins solicitările de înăsprire a politicii monetare, informează Agerpres

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut că puseul inflaţionist din Europa va dura mai mult decât preconiza iniţial BCE, dar, cu toate acestea, condiţiile favorabile de finanţare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esenţiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19. 

„Chiar dacă actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult decât se preconiza, ne aşteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor", a declarat recent Lagarde.

Luni, şeful BCE a declarat în Parlamentul European că „lipsa de materiale, echipamente şi forţă de muncă afectează producţia industrială, înrăutăţind perspectivele în viitorul apropiat". 

Perturbările persistente din lanţurile de aprovizionare se vor atenua probabil anul viitor iar preţul energiei va scădea semnificativ în 2022, ceea ce sugerează că inflaţia va scădea, chiar dacă va dura mai mult normalizarea preţurilor.

„Vedem o moderare a inflaţiei anul viitor, dar scăderea va dura mai mult decât estimam iniţial". Salariile ar putea creşte anul acesta, în urma majorării inflaţiei, dar riscurile efectelor secundare rămân limitate, a afirmat Lagarde.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în octombrie la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori. 

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 4,1% în octombrie, de la un nivel de 3,4% în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din iulie 2008 şi mai mult decât dublu faţă de ţinta BCE. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,7% luna trecută.

Conform previziunilor economice de toamnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE), inflaţia în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 şi la 1,4% în 2023, deoarece se estimează că preţurile la energie se vor stabiliza treptat.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model