Chiriile pentru studenţi, cu 10% mai mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţii imobiliari spun că doi din trei proprietari de apartamente din cartierul bucureştean Tineretului refuză să închirieze studenţilor

Proprietarii de locuinţe din marile oraşe profită de începerea anului universitar şi cresc preţurile. Noul an universitar bate la uşă, iar zeci de mii de studenţi sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Ei plătesc în această perioadă zeci de euro în plus peste media pieţei.

Proprietarii de locuinţe încearcă să profite la maximum de cea mai prielnică perioadă a anului pe piaţa chiriilor - revenirea studenţilor la cursuri. „Începând cu mijlocul lui august, constatăm o creştere a chiriilor, care punctual poate atinge şi 10% faţa de lunile mai-iunie", susţin reprezentanţii portalului imobiliare.ro În cartierul bucureştean Tineretului, unul dintre punctele fierbinţi ale momentului, „ultimele două luni au adus creşteri ale tarifelor lunare de până la 20%, pretenţiile pentru o garsonieră pornind de la 280 de euro", ne spune un consultant imobiliar al agenţiei Central Imobiliare.

El vorbeşte totodată de un boom ciclic al cererii, firesc în această perioadă, însă subliniază şi că, în prezent, doi din trei proprietari refuză să închirieze proprietăţile către studenţi. Studenţii pot plăti însă şi chirii mai mici, care pleacă de la 200 de euro, dacă optează pentru garsonierele din cartiere precum Dristor sau Berceni.

Provincia, pe urmele Capitalei

La fel de dornici să capitalizeze momentul sunt şi proprietarii de locuinţe din centrele universitare din provincie. În Cluj-Napoca, Zorilor şi Gheorgheni sunt zone populare în rândul studenţilor. Chiriile lunare pentru o garsonieră pornesc de la 120 de euro pe lună, însă „cele mai numeroase tranzacţii se încheie în jurul sumei de 200 de euro", afirmă Lucia Baltag, consultant al agenţiei locale Edil, care este de părere că luna octombrie va aduce o scădere pe piaţa chiriilor.

În Timişoara, studenţii aflaţi în căutarea celei mai bune chirii pot opta pentru cartierele din sudul oraşului, unde tarifele pleacă de la 100 de euro, în timp ce tinerii care studiază în Constanţa se pot orienta către zona Tomis Nord, chiria unei locuinţe monocamerale plecând de la 150 de euro, potrivit datelor imobiliare.ro. 

Mai multe pentru tine:
Cel puțin cinci persoane sunt rănite după ce un tir și un microbuz s-au ciocnit pe A1, între Arad și Nădlac. Traficul rutier, oprit pentru aterizarea elicopterului SMURD
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Prințesei de Wales i s-a făcut rău din nou! Kate Middleton abia se mai ține pe picioare după ultimul scandal
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Călin Geambașu s-a împăcat, la o plăcintă, cu tatăl lui, dar se văd la tribunal: „Nu suntem dușmani, îl ajut să...” Care e, de fapt, mărul discordiei?
Scriitoarea Ana Blandiana, membru titular al Academiei Române
Mitul alcoolului „curat”: tequila, ginul, vinul sau berea. Ce spun experții despre băuturile promovate ca sănătoase
Își împarte patul cu o pisică și n-a mai avut relații intime de trei ani! Despre ce vedetă e vorba?
Andrei Găluț, singurul supraviețuitor al trupei Goodbye to Gravity, în prima apariție publică la 10 ani de la Colectiv: „Mereu i-am îndemnat să nu se dea bătuți”. Video
Măsură fără precedent a Regelui Charles! I-a revocat lui Andrew toate titlurile regale, inclusiv cel de „Prinț”
Avertismentul psihologului Radu Leca, după ce Alex Ciucu și-a acuzat foștii socri de eșecul căsniciei cu Alina Sorescu: „Cine doarme între doi părinți se trezește fără partener”