CFR SA a semnat contractul pentru modernizarea a 86 de kilometri de cale ferată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva Adevărul

Compania Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA şi Asocierea RailWorks au semnat joi contractul fără TVA, pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, ceea ce va permite circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

Sursa de finanţare este asigurată din fonduri nerambursabile (finanţare CEF) şi de la bugetul de stat, are o valoare de 2,97 miliarde lei, iar durata totală de finalizare a contractului este de 108 luni (execuţia lucrărilor şi perioada de garanţie) de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, a informat Ministerul Transporturilor.

"Semnarea acestui contract este o etapă din lungul drum pe care trebuie să îl parcurgem în cel mai scurt timp posibil pentru a readuce calea ferată din România acolo unde îi este locul. Deşi, astăzi, după mai bine de 19 termene în justiţie, s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte ca şi valoare nu sunt chiar atât de bucuros din prisma faptului că România a pierdut, totuşi, circa 330 milioane euro, din cauza faptului că nu s-a reuşit semnarea acestui contract anul trecut", a declarat ministrul desemnat al Transporturilor, Lucian Bode, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, România a fost printre primele ţări care au înţeles importanţa acestui mod de transport, dar după 1990 o serie de decizii greşite au afectat în mod direct dezvoltarea acestui sector.

"Unii paşi au fost deja făcuţi de când am preluat mandatul de ministru, dar este necesară o intensificare a eforturilor. Ne concentrăm pe dezvoltarea infrastructurii feroviare şi a înnoirii materialului rulant. Genul acesta de contracte, precum cel semnat astăzi, trebuie să devină o obişnuinţă la nivelul căii ferate. Mi-aş dori ca toate companiile noastre din calea ferată să vină cu proiecte bine scrise, pentru că numai aşa putem să facem faţă concurenţei de pe piaţa europeană. În condiţiile în care Comisia Europeană a propus ca 2021 să fie Anul european al căilor ferate, pentru a sprijini realizarea obiectivelor Pactului Ecologic European în domeniul transporturilor, cred că este clar pentru toată lumea cât de important este locul pe care îl ocupă transportul feroviar în economia naţională. De aceea am spus şi o repet: cei care sunt acum la conducerea companiilor de stat din acest domeniu trebuie să vină urgent cu rezultate care să determine pe termen scurt şi mediu dezvoltarea sustenabilă a căii ferate" a spus Bode.

Proiectul de modernizare pe cele două loturi Braşov-Apaţa (Lot 1) şi Caţa - Sighişoara (Lot 3) cuprinde o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară, şi anume: terasamente linii C.F, consolidări, poduri, viaducte, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, lucrări de instalaţii, energoalimentare, telecomunicaţii şi protecţia mediului.

Modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe cele două secţiuni Braşov - Apaţa (Lot 1) şi Caţa - Sighişoara (Lot 3), în lungime totală de aproximativ 86 de kilometri, va contribui la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilităţii sustenabile pe secţiunea Frontiera Ungară - Curtici - Arad - Simeria - Sighişoara - Braşov, prin: creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, reducerea duratei de călătorie, creşterea gradului de siguranţă feroviară, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului, respectiv îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

Subsecţiunile Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe tronsonul Braşov - Sighişoara, sunt o componentă a Coridorului Rin - Dunăre. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!