Centura în regim de autostradă de la Lugoj este gata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 28 august va deveni funcţională centura ocolitoare în regim de autostradă a municipiului Lugoj, pe traseul DN6, cu o lungime de aproximativ zece kilometri.

Lucrarea a fost derulată de constructorul portughez MonteAdriano, iar costul proiectului s-a ridicat la 21,3 milioane de euro, din care 85% a fost finanţare europeană, iar 15% - fonduri guvernamentale alocate prin Ministerul Transporturilor.

Contractul de realizare a lucrărilor a fost semnat la 3 martie 2008, cu termen de predare 27 august 2010, iar avocaţii constructorului portughez spun că acesta s-a derulat fără probleme. „Autorităţile au fost extrem de cooperante şi asta este foarte important având în vedere că este o investiţie de interes public, în infrastructură. Vorbim, practic, despre finalizarea primei bucăţi din viitoarea autostradă a Cordorului 4 Pan-European", a declarat avocatul Beatrice Onică-Jarka, de la „Cunescu, Balaciu & Asociaţii".

Astfel, toate exproprierile necesare lucrărilor au fost făcute anterior semnării contractului, mai puţin cele temporare, necesare pentru relocarea utilităţilor. „La acest capitol am primit sprijin atât din partea Direcţiei Regionale de Drumuri Lugoj, cât şi din partea Companiei de Autostrăzi", a precizat avocatul.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani