Centralele de apartament vor fi interzise în România. Vezi când va intra în vigoare noua directivă a Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O schimbare majoră în peisajul energetic al României se conturează în urma unei directive de eficiență energetică emise de Comisia Europeană. Potrivit noilor reglementări, toate centralele de apartament pe bază de gaze vor fi eliminate până în anul 2040.

Fără centrale de apartament în România FOTO Freepik

Directiva, deja adoptată de Parlamentul European, fixează termenul limită pentru utilizarea centralelor individuale pe gaze în statele membre ale Uniunii Europene la anul 2040. Această măsură reprezintă un pas semnificativ în direcția eficienței energetice și a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.

Schimbările vor fi implementate treptat, iar Comisia Europeană salută acordul provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul pentru a reduce emisiile și consumul de energie al clădirilor din întreaga UE.

"Comisia salută acordul provizoriu la care au ajuns astăzi Parlamentul European și Consiliul pentru a reduce emisiile și consumul de energie al clădirilor din întreaga UE. Directiva consolidată privind performanța energetică a clădirilor (EPBD) va sprijini eforturile UE de decarbonizare a clădirilor în întreaga Uniune. Acesta este un domeniu în care impactul concret al ofertei ecologice europene va îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, în locuințele și la locul de muncă, și le va reduce facturile la energie. De asemenea, acest acord va stimula independența energetică a Europei, în conformitate cu Planul REPowerEU, și va constitui un argument comercial puternic în favoarea unui sector al clădirilor mai puțin poluante în UE", arată Comisia Europeană într-un comunicat de presă.

Până în 2040, toate centralele de apartament pe bază de gaze trebuie eliminate, iar subvențiile pentru instalarea cazanelor autonome pe combustibili fosili nu vor mai fi permise începând cu 1 ianuarie 2025.

"Subvențiile pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili nu vor fi permise începând cu 1 ianuarie 2025. Directiva revizuită introduce un temei juridic clar pornind de la care statele membre să poată stabili cerințe pentru generatoarele de căldură pe baza emisiilor de gaze cu efect de seră, a tipului de combustibil utilizat sau a ponderii minime de energie din surse regenerabile utilizată pentru încălzire. Statele membre vor trebui, de asemenea, să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizați pentru încălzire și răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor pe bază de combustibili fosili până în 2040”, mai transmite Comisia Europeană, potrivit Antena 3.

Un aspect important al directivei este tranziția către clădiri cu emisii zero, care devin noul standard pentru clădirile noi. Astfel, toate clădirile rezidențiale și nerezidențiale noi trebuie să aibă emisii din combustibili fosili egale cu zero, începând cu 1 ianuarie 2028 pentru cele aflate în proprietate publică și cu 1 ianuarie 2030 pentru celelalte clădiri noi.

De asemenea, statele membre vor fi obligate să proiecteze noile clădiri pentru tehnologia solară, facilitând instalarea instalațiilor fotovoltaice sau termice solare pe acoperișuri. Energia solară va deveni un element normativ pentru clădirile noi, iar pentru cele existente, introducerea treptată a energiei solare va fi fezabilă începând cu anul 2027.

Acordul provizoriu trebuie să fie adoptat oficial de Parlamentul European și de Consiliu pentru a intra în vigoare. După finalizarea acestui proces, noua legislație va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, marcând începutul unei transformări semnificative în peisajul energetic al României.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima