Centrala Râul Mare Retezat, retehnologizată cu 77 milioane de euro. Când vor fi finalizate lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Hidroelectrica

Hidroelectrica a iniţiat astăzi, 15 aprilie, pe platforma e-licitaţie.ro, procedura de achiziţie publică pentru lucrări de retehnologizare a C.H.E. Râul-Mare Retezat.

Proiectul, estimat la 76.982.606,97 euro, urmează să fie atribuit ca urmare a parcurgerii unui proceduri competitive cu negociere, în care va fi evaluat raportul calitate-preţ. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor din partea entităţilor interesate  este 24 mai 2021, ora 11:00,  la sediul Hidroelectrica. 

”Retehnologizarea C.H.E. Râul Mare –Retezat este un proiect major al Hidroeletrica şi ne-am propus ca lucrările să fie finalizate în cel mult doi ani de la semnarea contractului. Vorbim de consolidarea obiectivelor din portofoliu, de echipamente şi instalaţii vitale pentru companie şi care trebuie să intre într-un nou ciclu de viaţă şi exploatare comercială. Vă asigur că privim cu toată seriozitatea zona de retehnologizare şi modernizare şi nu suntem dispuşi să facem rabat la cerinţele de calitate şi nici la termenele asumate prin contracte” – a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Alături de numeroase activităţi de proiectare, lucrările solicitate cuprind fabricarea, montajul şi punerea în funcţiune a turbinei hidraulice, a generatoarelor electrice, a sistemelor de automatizare SCADA, precum şi a altor echipamente hidromecanice (vane fluture şi vane sferice). De asemenea, proiectul de la C.H.E. Râul-Mare Retezat presupune modernizarea/retehnologizarea şi punerea în funcţiune a staţiei electrice de transformare. 

Amenajarea Hidroenergetică Râul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 629,50 GWh.

AHE Râul Mare Retezat exploatează potenţialul hidroenergetic al unui bazin hidrografic de 300 kmp, întins pe versanţii nordici ai Munţilor Retezat şi care funcţionează ca un veritabil castel de ape.

Amenajarea Râului Mare influenţează pozitiv folosinţele din aval, în special alimentările cu apă potabilă. De asemenea, AHE Râul Mare - Retezat regularizează debitele naturale în acumularea Gura Apelor, contribuind la atenuarea viiturilor.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews