Cel mai mare asigurator din România, cumpărat de Biserica Ortodoxă din Grecia. „Dumnezeu nu ne cere să fim săraci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ieronim al II-lea al Atenei este patriarhul Bisericii Ortodoxe Greceşti FOTO EPA-EFE

Cel mai mare asigurator din România după numărul de clienţi care au încheiat poliţe de asigurare - City Insurance - a fost cumpărat de Biserica Ortodoxă a Greciei, conform declaraţiilor date pentru ZF de Cristian Roşu, vicepreşedintele ASF, scrie alephnews.ro.

Cristian Roşu a declarat la ZF LIVE că fondul care a cumpărat City Insurance recent este finanţat în cea mai mare parte de Biserica Greciei. Actele care să stabilească exact cine, ce şi cum n-au ajuns încă la Autoritatea de Supraveghere Financiară, precizează Alephnews.

„Din câte ştiu eu o parte consistentă a sumelor. Unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai holdingului este Biserica Ortodoxă a Greciei”, a spus Cristian Roşu.

„Eu nu pot să vă spun nici că suntem, nici că nu suntem de acord până nu vedem toate actele, documentele prin care să se vada exact”, a adăugat Cristian Roşu.

Sever Voinescu: „În textul evanghelic nu ne cere să fim săraci”

„Nu mă miră. Forţa economică şi îndrăzneala de business a Bisericii din Grecia este recunoscută. Este unul dintre cei mai importanţi jucători economici. Este numărul 1 în piaţa imobiliară în Grecia. Biserica joacă foarte serios şi foarte deschis asta. Fac casă bună şi am două argumente: În textul evanghelic nu ne cere să fim săraci. Să faci bani chiar şi ca Biserică mi se face permis.

Obligaţia vine când e vorba de cheltuirea sumei. Ce faci cu banii. În 2021, toate lucrurile se amestecă. Biserica plăteşte taxă ca orice agent economic. Este în continuare influentă în România. În România, oamenii se îndepărtează de Biserică mai lent. Nu este ca în Grecia. În România nu este aceasta gândire de investiţii”, a explicat Sever Voinescu, Redactor-Şef Dilema Veche.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete