Cei 364 de angajaţi ai RAFO Oneşti au intrat în grevă, cer concedierea colectivă pentru că nu şi-au mai primit salariile din februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 364 de angajaţi ai RAFO Oneşti au intrat în grevă, marţi dimineaţă, în curtea societăţii, nemulţumiţi că nu şi-au mai luat salariile din luna februarie. În urma protestului, aceştia au încheiat un acord cu administraţia care prevede concedierea lor colectivă, însă, asupra deciziei s-ar putea reveni, dacă patronatul va achita o parte din restanţele salariale care ar depăşi două milioane de euro.

Cei 364 de salariaţi ai Rafo Oneşti vor fi trimişi în şomaj, potrivit unui program de concedieri colective semnat de administraţia societăţii şi Sindicatul „Rafinorul“, scrie News.ro.

Semnarea protocolului, ce prevede disponibilizări în masă, s-a făcut la presiunea salariaţilor, în urma unei greve spontane desfăşurate, marţi dimineaţă, timp de trei ore, pe platforma din faţa sediului administrativ al societăţii. În fapt, nemulţumirea angajaţilor este legată de neplata salariilor din luna februarie 2016, deşi noul patronat, o firmă din Belgia, le-ar fi promis în repetate rânduri că-şi vor primit drepturile restante.

„În urma preluării, în luna iulie, a pachetului majoritar de acţiuni de către compania Result-4-You, s-a semnat un protocol, anexă la contractul de vânzare-cumpărare, prin care noul proprietar se obliga să achite integral salariile restante. Din păcate, nu s-a plătit niciun leu şi, la fiecare săptămână, ni se promite că ne vom primi lefurile. Nu mai suportăm această amânare şi, în consecinţă, la presiunea salariaţilor, am semnat cu administraţia programul de concedieri colective“, a declarat preşedintele Sindicatului ”Rafinorul” Oneşti, Ion Marian, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, administraţia şi sindicatul ar putea renunţa la disponibilizările în masă, dacă patronatul va achita o parte din salariile restante. „Dacă vor plăti patru - cinci salarii din urmă, atunci am putea renunţa la acel program de concedieri colective. Oricum, valoarea totală a salariilor restante depăşeşte două milioane de euro în momentul de faţă“, a mai adăugat Ion Marian.

Odată cu disponibilizările colective, angajaţii trimişi în şomaj vor primi 12 salarii compensatorii, suma totală ce ar urma să o încaseze, fără lefurile restante, ridicându-se la 15.000 de lei. Rafo Oneşti şi-a oprit activitatea de rafinare a petrolului încă din anul 2007, de atunci unitatea aflându-se în conservare. De la începutul acestei săptămâni, din cauza neplăţii facturilor, furnizorul de energie electrică a întrerupt alimentare cu energie electrică a societăţii.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort