Cehia taxează multinaţionalele pentru a-şi spori veniturile bugetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul ceh vrea să mărească veniturile bugetare prin introducerea unei taxe speciale pentru companiile multinaţionale, a declara sâmbătă premierul Andrej Babis, citat de The Guardian.

Bugetele pentru acest an şi cel viitor prevăd deficite de 40 de miliarde de coroane (1,76 miliarde dolari), respectiv 0,8% din PIB pe an, faţă de echilibrul sau surplusurile din anii anteriori.

Creşterea economică mai lentă obligă guvernul de centru-stânga să reducă cheltuielile şi să găsească noi surse de venituri pentru a îndeplini obiectivul stabilit.

”Vom introduce o taxă digitală pentru companiile multinaţionale care fac afaceri în Cehia, dar nu sunt înregistrate aici”, a afirmat Babis într-un interviu publicat în cotidianul Lidove Noviny, citat de The Guardian.

Babis nu a menţionat niciun nume de companie care va fi afectată de această taxă şi nici nivelul acsteia, acestea fiind negociate cu ministrul de Finanţe Alena Schillerova.

Guvernul analizează reducerea cheltuielilor, după ce Ministerul de Finanţe a redus previziunile referitoare la evoluţia PIB-ului pentru anii următori, semnalând că finanţele sale publice - care includ bugetele centrale şi regionale, plus alte fonduri - scad pentru prima dată din 2015.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort