CEC Bank face un pas spre digitalizare. Compania a automatizat casieriile folosind tehnologia self-service

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casieriile CEC Bank vor fi automatizare, iar unităţile băncii din toată ţara vor fi instalate 382 staţii de plată care vor prelua o parte dintre atribuţiile casierilor. Astfel, clienţii săi vor putea efectua operaţiuni precum servicii de plată de tip reîncărcare electronică a cartelelor de telefon mobil, încasări contravaloare facturi, rate, taxe şi alte servicii.

Digitializarea vine în urma parteneriatului încheiat cu SelfPay, lider al pieţei de terminale de tip self-service.

„O preocupare majoră a CEC Bank o reprezintă, în acest moment, adaptarea activităţii la cerinţele tehnice şi organizatorice impuse de competiţia pe linia digitalizării. Prin parteneriatul cu SelfPay, banca noastră face un nou pas în această direcţie şi îşi automatizează casieriile, oferind clienţilor posibilitatea de a efectua plăţile într-un mod simplu şi rapid”, a declarat Radu Graţian Gheţea, Preşedinte - Director General CEC Bank.

„Parteneriatul încheiat cu CEC Bank face parte din strategia de dezvoltare pe termen mediu şi lung a SelfPay. În mod obişnuit, băncile din România fac investiţii masive în automatizarea proceselor, instalând, printre altele, roboţei sub diverse denumiri şi forme care preiau atribuţiile casieriilor. CEC Bank a ales să automatizeze casieriile folosind cea mai bună tehnologie self-service de pe piaţă, printr-un parteneriat cu SelfPay. Astfel, celor deja peste 3.000 de staţii de plata SelfPay de pe teritoriul întregii ţări se vor adăuga şi staţiile de plată CEC Bank, la care clienţii băncii vor putea efectua cu uşurinţă plăţile obişnuite într-o manieră cu adevărat simplă şi rapidă”, a declarat Adrian Badea, CEO al SelfPay. 

Primele staţii de plata sunt deja instalate şi disponibile în reţeaua CEC Bank din Bucureşti, urmând ca procesul de extindere să continue rapid la nivel naţional. CEC Bank dispune de o reţea teritorială ce include 1.022 unităţi, din care 480 sunt situate în mediul rural. 

Staţiile de plata SelfPay adună într-un singur loc plăţile de facturi şi achiziţionarea de servicii, toate acestea prin doar câteva atingeri de ecran. Reţeaua SelfPay cuprinde în prezent 3.000 de staţii de plată, amplasate în peste 750 de localităţi din ţară, iar la finalul anului 2018 va ajunge la 4.000, în creştere cu 38% faţă de anul 2017. 

Compania pune la dispoziţia clienţilor mai mult de 100 de servicii, printre care se numără: plăţi facturi, rovinietă, rate credit, plăţi întreţinere, reîncărcare eletronică, plăţi online, e-money, donaţii, bilete de tren şi bilete la spectacole.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"