Ce vor să facă proprietarii de restaurante pentru a nu-şi pierde clienţii fumători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii marilor restaurante, cu un flux mare de clienţi, susţin că adoptarea legii antifumat nu le va afecta businessul, ci va schimba puţin comportamentul clienţilor.

Adoptată de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare către preşedinţie, Legea antifumat pare să nu le dea emoţii proprietarilor de restaurante, în sensul că şi-ar putea pierde clienţii.

Potrivit legii, fumatul este complet interzis în spaţiile închise. Tot legea vine cu soluţia ca proprietarii restaurantelor să găsească soluţii să amenajeze în afara restaurantelor spaţii încălzite destinate fumătorilor.

În aceste condiţii, cei care au restaurante spun că legea va fi aplicată, iar lucrurile se vor regla în timp. „Cred că prea multe soluţii nu sunt. Aşa că toată lumea şi toate instituţiile trebuie să se conformeze. Locurile de fumat pot fi amenajate la nivel de balcon sau în faţa restaurantului”, a declarat pentru Adevărul Financiar Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante „La Mama”.

Unii proprietari de restaurante spun că majoritatea clienţilor vor înţelege situaţia. „Noi am testat acest lucru acum şase luni. Am luat scrumierele de pe masă. Cei care insistau să fumeze erau poftiţi pe un hol. Dacă insistau li se aducea scrumiera. Dar majoritatea a înţeles acest lucru”, a precizat  Sorin Barbu, patronul localului cu specific spaniol Alioli.

Patronii restaurantelor mai spun că această măsură nu va conduce la pierderea numărului de clienţi. „Avem exemplu din ţările europene care au interzis deja fumatul în restaurante. Din primele luni este clară o scădere a consumului. Apoi, oamenii se adaptează şi vor reveni la local. Va fi mai bine şi ca atmosferă. Nu va mai fi fum”, a adăugat Cătălin Mahu.

Sorin Barbu crede şi el că majoritatea clienţilor sunt deja „educaţi” în acest sens. „Majoritatea clienţilor au fost în state europene în care stiu că nu se fumează în restaurante. Aşa va fi şi la noi. Unde ne permite spaţiul facem spaţii afară. Dar în local nu se va mai fuma”, a detaliat patronul restaurantului Alioli.

Legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, cu 164 de voturi "pentru", 20 voturi "împotrivă" şi 26 de abţineri.

Citiţi mai multe reacţii ale proprietarilor de restaurante pe Adevărul Financiar.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată