Ce sunt ratele la dezvoltator şi cum îţi poţi lua casă cu ajutorul acestora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creditele Prima Casă, cu avans mic şi dobândă preferenţială, sunt opţiunea preferată de către români pentru acordarea unei locuinţe. Pe lângă acestea, clienţii pot opta pentru credite imobiliare obişnuite, din oferta băncilor. Pentru cei care nu vor să aibă de-a face cu băncile, însă, există şi o alternativă: ratele la dezvoltator. „Adevărul“ vă prezintă ce sunt ratele la dezvoltator şi care sunt avantajele şi riscurile asociate cu acestea.

Plata unei locuinţe în rate direct la dezvoltator pare o soluţie atractivă pentru cumpărătorii care nu vor să se împrumute pe 25-30 de ani, însă nu este accesibilă oricui din cauza avansului mai mare şi a ratelor lunare, care pot să depăşească şi 1.000 de euro.

Ce sunt ratele la dezvoltator. Avantaje şi dezavantaje

De regulă, contractul este între 2 şi 12 ani, dar poate varia de la un dezvoltator la altul. Pentru client măsura este avantajoasă deoarece „creditul“ nu include dobânzi şi comisioane, astfel că, per total, costul finanţării este mai mic decât la o bancă comercială.

Pe de altă parte, avansul care trebuie plătit este mai mare decât în cazul creditelor obişnuite, iar ratele sunt, la rândul lor şi mai mari. Spre exemplu, în cazul unui dezvoltator care realizează un complex imobiliar în Fundeni, avansul cerut este de 9.999 euro, iar rata lunară este de 510 euro, pe zece ani. Apartamentul vizat are două camere, iar preţul este de 38.000 euro, cu TVA de 5%.

Dacă facem un calcul, la avansul de 10.000 de euro, ratele mai înseamnă alţi 61.200 de euro, astfel că, per total, suma plătită este de 71.200 de euro. Dacă stăm să comparăm cu un credit bancar de 38.000 de euro pe 30 de ani, atunci suma totală plătită este de 73.400 de euro la Veneto Banca (DAE 5,21%) şi de 83.800 de euro la Bank Leumi (DAE 6,44%).

Prin aceste apartamente vândute direct, dezvoltatorul îşi asigură, practic, un flux de bani pentru susţinerea lucrărilor. 

În schimb, există riscul ca dezvoltatorul imobiliar să dea faliment şi, dacă ai dat avansul înainte, vei rămâne fără bani.

Ce sunt ratele la dezvoltator. Atenţie la acte!

De asemenea, trebuie acordată o atenţie sporită la acte. În caz de neplată, dezvoltatorul poate rezilia contractul şi atunci rămâneţi fără casă, fără a face executare silită, aşa cum fac băncile. În fine, trebuie să vă asiguraţi că dezvoltatorul va obţine dreptul de a ridica ipoteca pusă de banca finanţatoare a proiectului imobiliar odată ce se ajunge la transferul de proprietate în favoarea cumpărătorului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare