Ce se mai aude cu tezaurul românesc de la Moscova: ruşii manifestă o „schimbare de atitudine“ şi deschid accesul la documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a schimbat componenţa părţii sale din comisia mixtă româno-rusă privind recuperarea tezaurului trimis de România, în 1917, în Imperiul Ţarist (şi niciodată recuperat), şi a transmis părţii române că cercetătorii români au acces liber la arhivele ruseşti privind tezaurul românesc, a declarat marţi Cristian Păunescu, consilier al guvernatorului BNR.

Comisia mixtă româno-rusă privind problema Tezaurului României trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial s-a întâlnit în 25-26 martie, după o pauză de zece ani.

Românii vor avea acces la documente

„Cea mai recentă întrunire a comisiei mixte privind tezaurul României a avut loc la centrul de pregătire al Băncii Naţionale de la Sinaia în aceasta iarnă, ocazie cu care delegaţia rusă, mult întinerită şi întărită - a venit aici cu şefii principalelor arhive din Federaţia Rusă - a declarat că cercetătorii români vor avea acces (dar, adaug eu, conform legii) - în arhivele ruse pentru a cerceta probleme legate de tezaur“, a spus Păunescu, după inaugurarea Muzeului Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana.

În şedinţele anterioare ale comisiei, BNR a transmis integral părţii ruse protocoalele bilingve, în franceză şi rusă, întocmite la depunerea aurului românesc în Rusia, cu semnăturile şi ştampilele de predare-primire.

„Acum partea rusă are de cercetat - nu ştiu ce mai cercetează, având în vedere că a semnat că a primit. Într-o trecută ediţie a comisiei mixte, partea rusă a recunoscut, citez: «Banca Naţională şi-a depus tezaurul de aur la Moscova»“, a spus reprezentantul BNR.

Ce s-a întâmplat cu Tezaurul

Tezaurul BNR, care cuprindea în special în jur de 97 de tone de aur, a fost trimis în 1917 în Imperiul Ţarist, pe atunci aliat al României în războiul împotriva Puterilor Centrale, pentru că România era în pericol să fie ocupată integral de către trupele inamice.

În urma înfrângerilor suferite de armata română pe front, Puterile Centrale - Germania, Austro-Ungaria şi Bulgaria - au ocupat Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, inclusiv Bucureştiul, iar guvernul se mutase la Iaşi şi mai controla doar Moldova în 1917.

Potrivit consilierului guvernatorului BNR, următoarea etapă de cercetare în cadrul comisiei mixte este aflarea locului în care se află tezaurul, deşi acest aspect a devenit irelevant la 99 de ani după momentul transferului.

„Pe noi nu ne mai interesează unde este depus sau dacă mai există aurul. Există un contract între două state. Statul actual rus este moştenitorul obligaţiilor din Imperiul Ţarist. Deci nu este problema unde este aurul, ci există problema în care aurul s-a primit şi s-a semnat pentru primirea sa“, a afirmat Cristian Păunescu.

Surse avizate au declarat, pentru News.ro, că schimbarea de atitudine a părţii ruse în cadrul comisiei ruse i-a nedumerit pe negociatorii români, obişnuiţi, la precedentele şedinţe ale comisiei mixte, cu o atitudine opacă a ruşilor şi puţin dispusă la o evoluţie a negocierilor.

Deocamdată, negociatorii români încearcă să îsi dea seama dacă noua atitudine a ruşilor poate fi considerată un element pozitiv sau nu.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”