Ce oferă agenţiile de turism pentru minivacanţa de Paşte – 1 Mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotelurile şi pensiunile din România au un grad de ocupare de aproape 100% pentru minivacanţa de Paşte

Suprapunerea Paştelui cu 1 Mai, zi liberă pentru sărbătoare legală, va afecta în acest an încasările operatorilor din turism, care încearcă totuşi să vândă pachete personalizate părinţilor ai căror copii iau vacanţă începând cu 23 aprilie

Minivacanţa de Paşte din acest an va fi, de fapt, un weekend prelungit şi nicidecum nu va semăna cu cea din 2015, când zilele libere din perioada sărbătorilor pascale au făcut „punte“ cu cele de 1 Mai, astfel că operatorii din turism nu se vor bucura de rezervări pe perioade mai lungi. Totuşi, aceştia încearcă să atragă cât mai mulţi turişti, pentru mai multe zile, mizând pe vacanţa elevilor care începe pe 23 aprilie. 

„Câştigurile din acest an vor fi cu 50% mai mici faţă de cele de anul trecut. În 2015, am avut o vacanţă de o săptămână şi încasările au fost pe cel puţin cinci nopţi de cazare. Anul acesta avem două sau trei nopţi de cazare. Aici este diferenţa“, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv al Federaţiei Patronale din Turismul Românesc (FPTR).

Operatorii din turism spun că nu se plâng de turişti pentru că cea mai mare parte a staţiunilor de la munte şi de la mare au un grad de ocupare de aproape 100%. Şi asta în condiţiile în care a devenit tradiţie petrecerea sărbătorilor de Paşte în ţară. Potrivit Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), anul acesta s-a înregistrat un grad bun de ocupare şi în statiunile balneare, ca efect al investiţiilor susţinute din ultimii ani.

Oferte personalizate

Pentru a mai creşte puţin încasările din această perioadă, mulţi operatori din industria turismului au venit cu oferte speciale în perioada vacanţei elevilor, care începe la 23 aprilie, dar şi după 1 mai.

Pe plan extern, agenţiile de turism au căutat oferte tematice. „După perioada sărbătorilor pascale, cele mai căutate vacanţe sunt cele de weekend,  în parcurile de distracţie. În aprilie şi mai, se cer pachete pentru parcurile de distracţie din Franţa, Spania, Germania, Italia, la tarife care pornesc de la 354 de euro pentru doi adulţi şi un copil. Turiştii cer, de regulă, cazarea în camere tematice, pentru a face şi mai plăcută vacanţa copiilor, şi se bucură, alături de aceştia, de intrările gratuite în parc, incluse în pachet. Pachetele nu includ însă transportul cu avionul, care costă de la 200 de euro de persoană“, spune Daniela Toncu, director de vânzări Happy Tour.

În Spania,la Portaventura, preţurile pornesc de la 354 de euro, pentru două nopţi la hotel de patru stele, pentru doi adulţi şi un copil, într-o cameră standard cu demipensiune. În Germania, la Europa - Park, preţurile pleacă de la 436 de euro pentru două nopţi la patru stele pentru patru adulţi şi un copil în camera standard cu mic dejun. În Franţa, la Disneyland, tarifele pornesc de la 683 de euro pentru două nopţi la hotel de patru stele pentru doi adulţi si doi copii cu vârsta sub 12 ani. Toate aceste oferte au intrările în parc gratuite.

Românii au preferat şi vacanţele în zonele mai călduroase. „Vacanţele de dinainte de Paşte pe care le-am avut în ofertă s-au epuizat încă din perioada de Early Booking (n.r. – rezervări timpurii, până la 31 martie). Pentru perioada de după Paşte, cele mai căutate destinaţii sunt Emiratele Arabe Unite, Costa Brava şi Istanbul, care le oferă posibilitatea turiştilor cu copii să petreacă o vacanţă de şapte zile la mare şi soare, când în România este încă primăvară sau să aibă o vacanţă activă, în care să îmbine vizitarea obectivelor turistice cu shoppingul“, arată Maria Goicea, director de marketing Cocktail Holidays.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cum i-au „prins“ angajaţii Societăţii Române de Radiodifuziune pe asasinii premierului Armand Călinescu
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor