Ce indemnizații și venituri au crescut de la 1 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anumite indemnizații și venituri care se calculează în raport cu Indicatorul Social de Referinţă (ISR) s-au majorat, la 1 martie 2024, potrivit unui anunț al Ministerului Muncii.

Anumite indemnizații și venituri s-au majorat de la 1 martie 2024

Potrivit instituției, beneficiile sociale cresc odată cu actualizarea acestui indicator cu rata medie anuală a inflaţiei din 2023.

"Rata inflaţiei pentru 2023 este de 10,4%. Astfel, valoarea ISR se majorează, din martie, de la 598 de lei la 660 de lei", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, prestaţiile care se majorează sunt: prima de inserţie, care reprezintă de trei ori valoarea ISR, subvenţia pentru angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială, nu mai mult de patru ori valoarea ISR, stimulentul lunar pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor, respectiv 50% din valoarea ISR.

Totodată, se va majora valoarea indemnizaţiei lunare pentru creştere copil - pragul minim al acesteia creşte la 1.651 de lei (de la 1.496 de lei), precum şi alocaţia lunară de plasament creşte de la 1.082 de lei la 1.194 de lei. Valoarea minimă a indemnizaţiei lunare de acomodare, în cazul adopţiei unui copil, creşte la 2.245 de lei, iar valoarea indemnizaţiei de sprijin la 793 de lei. Pe de altă parte, indemnizaţia de şomaj pentru absolvenţi se acordă timp de 6 luni şi este 50% din ISR.

Alte prestaţiile care se majorează sunt: indemnizaţia de şomaj calculată la valoarea ISR pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, respectiv valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea unei cote procentuale în funcţie de stagiul de cotizare.

În ceea ce priveşte indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru persoanele încadrate cu "handicap grav", cuantumul total creşte de la 599 de lei la 662 de lei, iar pentru persoanele încadrate cu "handicap accentuat", cuantumul total creşte de la 449 de lei la 496 de lei.

"Pentru persoanele cu dizabilităţi încadrate în gradul "handicap mediu", bugetul complementar creşte de la 72 la 80 de lei", se mai precizează în comunicat.

Totodată, venitul Minim de Incluziune (VMI), prin excepţie, în anul 2024 se indexează de două ori: odată la 1 ianuarie cu rata inflaţiei pe anul 2022 şi odată în martie cu rata inflaţiei pe anul 2023. Astfel, venitul net lunar până la care se acordă componentele sale creşte de la 313 lei la 346 lei, de la 456 lei la 504 lei în cazul persoanei vârstnice 65+, iar pentru componenta de ajutor pentru familia cu copii pragul creşte de la 795 lei la 879 lei.

"ISR se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de INS", se mai precizează în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta