CE Hunedoara şi CE Oltenia vor fi retehnologizate. Tudose: Nu mai dorim ca la anul să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile care activează în minerit ar trebui retehnologizate, astfel încât exploatarea să fie sigură. „Vom încerca să nu mai închidem mine, ci dimpotrivă, să deschidem mine”, a spus premierul Mihai Tudose. Mintia şi Paroşeni trebuie să devină elemente de siguranţă ale sistemului energetic din partea de vest a ţării, a completat şeful Executivului.

În urma întâlnirii cu sindicaliştii din Valea Jiului, premierul Mihai Tudose a spus că discuţiile au fost în sensul „retehnologizării mineritului românesc, a redării mândriei Văii Jiului, cu tot ceea ce înseamnă - pornind de la siguranţa în exploatare, siguranţa oamenilor, trecând prin recunoaşterea mineritului şi a energiei produse pe cărbune ca element de siguranţă naţională şi ajungând la intrarea minelor ce compun Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Oltenia într-o etapă de retehnologizare şi a aducerii exploatării în zone de competitivitate”. 

„Nu mai dorim ca la anul să fim în situaţia în care suntem anul acesta, când trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă. Acesta a fost sensul discuţiilor. Mulţumesc sindicatelor că sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia şi Paroşeni să devină elemente de siguranţă în acest sistem energetic pentru zona aceasta a ţării”, a declarat Mihai Tudose.

Planul de reorganizare al CE Hunedoara va fi gata în maximum o lună

Premierul a adăugat că în aproximativ o lună va fi făcut un plan de reorganizare pe termen lung al Complexului Energetic Hunedoara.

„Secretarul de stat Doru Vişan s-a angajat şi are în sarcină ca într-o lună, împreună cu conducerea Complexului Energetic, împreună cu sindicatele, să avem la Guvern un plan de reorganizare pe termen lung al societăţii, din punct de vedere al retehnologizării, al planului de activităţi pe termen mediu şi lung”, a spus premierul.

Tudose: Vom încerca să nu mai închidem mine

Şeful Executivului a spus că sindicatele din minerit vor fi parteneri în proiectul de revigorare a mineritului şi că termocentralele Mintia şi Paroşeni trebuie să devină elemente de siguranţă ale sistemului energetic din partea de vest a ţării.

"Sindicatele sunt partenere în acest demers. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci, dimpotrivă, să deschidem mine, iar Mintia şi Paroşeniul să devină elemente de siguranţă în sistemul energetic pentru zona aceasta a ţării", a arătat Mihai Tudose.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese