Ce credit poate obţine o familie cu un venit de 5.000 lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi români iau în calcul cumpărarea unei locuinţe. Analiştii Kiwi Finance au calculat ce credit poate lua o familie cu un venit lunar de 5.000 de lei.

Statisticile arată că peste 30% dintre tinerii români, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 ani, iau în calcul un credit pentru achiziţia unei locuinţe iar aceasta în timp ce 13% dintre ei au contractat deja un astfel de credit pe termene de până la 30 ani.

O simulare arată ce credit, pe o durată de 360 luni (30 ani), poate obţine anul acesta o familie cu doi copii care are un venit lunar cumulat de 5.000 lei, comparativ cu anul trecut.

Astfel, în august 2018, creditul maxim obţinut era de 300.000 lei, cu o rată lunară de 1.836 de lei.

În august 2019 , creditul care se poate obţine rapid este de:

• 370.000 lei pentru primul imobil (cu un grad de îndatorare maxim admis de 45%), respectiv o rată lunară de 2.208 lei

• 340.000 lei pentru al doilea imobil (cu grad de îndatorare maxim admis de 40%), respectiv o rată lunară de 1.975 lei.

De la 1 ianuarie 2019, prin regulamentul BNR s-a limitat gradul de îndatorare la 40% sau 45% dacă se achiziţionează primul imobil, însă nu se mai consideră cheltuieli de subzistenţă pentru calculul eligibilităţii şi implicit sumei maxime pe care o poate obţine o familie de la bancă pentru achiziţionarea unui imobil sau contractarea unui credit de nevoi personale.

De asemenea, la finalul anului trecut s-a eliminat legislativ şi interdicţia de a cumpăra mai multe proprietăţi cu TVA de 5%. Eliminarea acestei restricţii de la 1 ianuarie 2019 a dus la revigorarea vânzărilor de garsoniere şi apartamente care au sub 120mp şi a căror valoare totală (locuinţă + teren) nu depăşeşte 450.000 lei.

Tot pentru un impact pozitiv în domeniul imobiliar a fost eliminată din Codul Fiscal limitarea suprafeţei de teren pe care este construită locuinţa (până la 31.12.2018 fiind de maximum 250mp), astfel încât acum suprafaţa de teren pe care este construită locuinţa poate fi oricât de mare.

„Aceste modificări sunt mai mult decât binevenite, dacă ţinem cont că, aşa cum reiese din datele pieţei rezidenţiale, pentru locuinţele cu o suprafaţă de max 120 mp, 71% dintre cereri au valoarea sub 450.000 lei”, arată Kiwi Finance. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!