CE ar putea modifica limitele datoriei publice și ale deficitelor bugetare

0
Publicat:

Miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene au convenit sâmbătă asupra unei reforme fiscale privind deficitele bugetare și datoriilor publice, urmărind finalizarea unui acord până la sfârșitul anului.

CE ar putea modifica limitele datoriei publice și ale deficitelor bugetare

Miniştrii europeni de Finanţe au susţinut sâmbătă un calendar care prevede reformarea regulilor fiscale din UE până la sfârşitul anului, încercând să echilibreze reducerile datoriilor cu investiţii adaptate necesităţilor fiecărei ţări, transmite Reuters.

Poate fi o provocare, dar... preşedinţia spaniolă se angajează să respecte acest interval de timp şi chiar astăzi am schiţat modalitatea să o facem, „camino fiscal”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-o conferinţă de presă.

Dombrovskis se referea la ”camino de Santiago” sau drumul Sfântului Iacob, un celebru pelerinaj catolic la altarul apostolului Iacov din catedrala Santiago de Compostela, oraşul din nord-vestul Spaniei în care au avut loc discuţiile.

Normele fiscale din Uniunea Europeană susţin valoarea monedei euro utilizate de 20 de ţări şi stabilesc o limită pentru deficit bugetar de 3% din PIB şi o limită pentru datoria publică de 60% din PIB.

Cu toate acestea, majoritatea ţărilor UE depăşesc aceste limite, deoarece doi ani de pandemie de COVID-19 şi criza preţurilor energiei au necesitat ambele cheltuieli guvernamentale masive.

În consecinţă, Comisia şi guvernele UE discută modificări ale cadrului care ar ţine cont de diferenţele mari de nivel al datoriei şi de creşterea economică între ţările UE, garantând în acelaşi timp egalitatea de tratament.

Diferențele de opinii dintre Germania și Franța

Principala confruntare este între Germania, care vrea criterii de referinţă anuale de reducere a datoriilor, care să fie aceleaşi pentru toţi, şi Franţa, care consideră că modalităţile de reducere a datoriilor negociate individual sunt calea de urmat şi că politicile unice nu funcţionează.

La complexitatea discuţiilor se adaugă nevoia de a oferi stimulente guvernelor pentru a investi în tranziţia verde şi digitală a economiilor lor şi nevoia de cheltuieli mari pentru apărare după invazia Rusiei în Ucraina.

Ministrul spaniol de Finanţe Nadia Calvino a declarat că Spania, care deţine preşedinţia rotativă a UE până la sfârşitul anului, urmăreşte un acord iniţial la următoarea reuniune a miniştrilor de finanţe din octombrie, dar că ar putea fi necesare mai multe discuţii.

Ea a spus că 70% din textul noilor reguli a fost convenit în lucrări tehnice din timpul verii.

”Acum a venit momentul să căutăm un compromis, care va trebui să găsească echilibrul corect între căile durabile de reducere a datoriilor şi asigurarea spaţiului fiscal necesar pentru investiţii, precum şi stimulente pentru reforme structurale”, a spus Calvino.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare