129 de companii aeriene, interzise în UE. CE actualizează lista transportatorilor aerieni cu neconformități de siguranță

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a actualizat lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă, ca urmare a căruia 129 de companii au fost interzise în spațiul aerian al UE.

CE actualizează lista transportatorilor aerieni cu neconformități de siguranță Foto: Pixabay

Lista companiilor aeriene nesigure a fost actualizată de către Comisia Europeană, care au luat în calcul companiile care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene. Aceste companii au fost adăugate pe listă deoarece nu respectă standardele internaționale de siguranță, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Asigurarea celui mai înalt nivel de siguranţă aeriană pentru europeni şi pentru toţi ceilalţi pasageri care călătoresc se află în centrul politicii Comisiei în domeniul siguranţei aviaţiei.

În urma ultimei actualizări, Fly Bagdad a fost inclus pe listă. Temeiul acestei decizii îl constituie preocupările în materie de siguranţă identificate de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA). Acestea au condus la decizia de a nu acorda întreprinderii Fly Baghdad o autorizaţie de operator dintr-o ţară terţă (TCO).

Actualizarea reflectă, de asemenea, decizia de a menţine interdicţia impusă transportatorilor aerieni certificaţi în Nepal, având în vedere preocupările continue în materie de siguranţă identificate în timpul unei vizite de evaluare în Nepal în perioada 11-15 septembrie. Cu toate acestea, angajamentul proactiv al Autorităţii Aeronautice Civile din Nepal şi eforturile continue de a-şi consolida capacitatea de supraveghere a siguranţei au fost recunoscute în mod corespunzător în cadrul reuniunii Comitetului de Siguranţă Aeriană al UE.

În urma actualizării, un număr total de 129 de companii aeriene sunt interzise în spaţiul aerian al UE: 101 de companii aeriene certificate în 15 state, din cauza supravegherii inadecvate a siguranţei de către autorităţile aeronautice din aceste state, 22 de companii aeriene certificate în Rusia, precum şi şase companii aeriene individuale din alte state, pe baza unor deficienţe grave de siguranţă identificate: Air Zimbabwe (Zimbabwe), Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Fly Baghdad (Irak) şi Iraqi Airways (Irak).

Alte două companii aeriene fac obiectul unor restricţii operaţionale şi pot efectua zboruri spre UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Iran Air (Iran) şi Air Koryo (Coreea de Nord).

Actualizarea Listei UE pentru siguranţa aeriană se bazează pe avizul unanim al experţilor în domeniul siguranţei aviaţiei din statele membre, care s-au reunit la Bruxelles în perioada 14-16 noiembrie 2023 sub auspiciile Comitetului de Siguranţă Aeriană al UE. Acest comitet este prezidat de Comisia Europeană, cu sprijinul AESA. Comisia pentru transport a Parlamentului European sprijină, de asemenea, actualizarea. Deciziile adoptate în temeiul Listei UE pentru siguranţa aeriană se bazează pe standardele internaţionale de siguranţă şi, în special, pe standardele decretate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI). 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie