CE a lansat o procedură de infringement împotriva României în domeniul bancar. Autorităţile au două luni la dispoziţie să evite trimiterea în faţa Curţii de Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solicitarea din partea Comisiei are forma unui aviz motivat (infringement), a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor

Comisia Europeană (CE) a lansat un aviz motivat (infringement) împotriva a 11 state, inclusiv România, pentru că nu au pus pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, aceste ţări având termen de două luni pentru a evita trimiterea în faţa Curţii de Justiţie.

Comisia Europeană a cerut României, Bulgariei, Cehiei, Franţei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Olandei, Maltei, Poloniei şi Suediei să pună pe deplin în aplicare Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Această directivă (2014/59/UE) este un element central al uniunii bancare a Uniunii Europene (UE), care a fost instituită pentru a crea un sector financiar mai sigur şi mai solid în urma crizei financiare.

Noile norme introduse prin Directiva privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare oferă autorităţilor naţionale instrumentele şi competenţele necesare pentru a atenua şi a gestiona intrarea în dificultate a băncilor şi a marilor firme de investiţii din toate statele membre ale UE. 

Obiectivul este acela de a garanta că băncile aflate în pragul insolvenţei pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească pentru menţinerea stabilităţii financiare. Se prevede, în schimb, că acţionarii şi creditorii băncilor trebuie să îşi suporte partea lor din costuri, prin intermediul unui mecanism de „recapitalizare internă“.

Data-limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul naţional a fost 31 decembrie 2014.

Cu toate acestea, 11 ţări din UE nu au transpus pe deplin normele în dreptul naţional.

Solicitarea din partea Comisiei are forma unui aviz motivat (infringement), a doua etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă aceste 11 state nu iau măsurile necesare în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În temeiul Directivei privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor bancare, băncile sunt obligate să întocmească planuri de redresare pentru a depăşi dificultăţile financiare. 

Autorităţilor li se atribuie, de asemenea, anumite competenţe pentru a interveni în operaţiunile băncilor şi a le ajuta pe acestea să evite intrarea în dificultate. Dacă totuşi intrarea în dificultate nu poate fi evitată, autorităţile dispun de instrumente şi competenţe extinse pentru restructurarea instituţiei în dificultate, distribuind pierderile la nivelul acţionarilor şi al creditorilor, conform unei ierarhii bine stabilite. 

Autorităţile au competenţa de a pune în aplicare planuri de rezoluţie a băncilor care au intrat în dificultate, astfel încât să păstreze cele mai importante funcţii şi să nu îi oblige pe contribuabili să salveze băncile respective.

Există dispoziţii precise privind modul în care autorităţile din ţara de origine şi cele din ţara-gazdă ar trebui să coopereze în toate etapele rezoluţiei transfrontaliere, de la planificarea procesului la rezoluţia în sine. În acest context, Autoritatea Bancară Europeană are un rol important de coordonare şi mediere în eventualitatea unui dezacord.

De asemenea, sunt în curs de creare fonduri de rezoluţie naţionale. În cazul statelor membre din zona euro, aceste fonduri vor fi înlocuite de Fondul unic de rezoluţie începând din 2016.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”