CE a aprobat construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Construcţia reactoarelor va dubla puterea instalată în Centrală FOTO: energonuclear.ro

Comisia Europeană a emis, luni, avizul favorabil companiei EnergoNuclear, pentru construcţia reactoarele nucleare 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă. Oficialii europeni au aprobat, astfel, derularea investiţiei de mai multe miliarde de euro, a anunţat astăzi directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan.

"Avizul favorabil a fost transmis luni. Proiectul de la Cernavodă va duce la o investiţie de mai multe miliarde de euro şi la crearea unui număr important de locuri de muncă", a afirmat Budulan, citat de Mediafax.

Citeşte şi:
De ce a abandonat CEZ reactoarele 3 şi 4

Comisia Europeană a primit documentaţia privind proiectul propus de EnergoNuclear în luna iunie a anului trecut, aprobarea investiţiei fiind o condiţie esenţială pentru începerea lucrărilor de construcţie a celor unităţi nucleare.

Construcţia celor două unităţi nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica.

Investiţia este evaluată de autorităţile române la patru miliarde de euro.

EnergoNuclear este controlată în proporţie de 51% de compania Nuclearelectrica, deţinută de statul român prin Ministerul Economiei. Ceilalţi acţionari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) şi GDF SUEZ (Franţa), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România şi Iberdrola deţin câte 6,2% din acţiuni. Un alt acţionar, CEZ (Cehia), care are 9,15% din acţiuni, a decis să renunţe la proiect.

Centrala de la Cernavodă asigură, cu două unităţi, aproximativ 18% din producţia de electricitate la nivel naţional.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”