Câţi bani au adus în acest an investitorii imobiliari la subsidiarele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Firma Tower Center International, care a construit clădirea de birouri din Piaţa Victoriei, a realizat în acest an cea mai mare subscriere, de 28 de milioane de euro FOTO Mediafax

Deşi România este încă în criză economică, investitorii imobiliari străini au adus în primele zece luni aproximativ 205 milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, în creştere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În primele 10 luni ale anului trecut, infuziile de capital ale investitorilor imobiliari în filialele de pe piaţa românească s-au ridicat la 150 de milioane de euro. 

Aporturile realizate de investitorii imobiliari străini au crescut considerabil în a doua parte a anului, având în vedere că în primele şase luni majorările de capital au totalizat doar 86 de milioane de euro, puţin peste jumătate din suma transferată în perioada similară a anului trecut, de 150 milioane de euro.

Cu toate acestea, aporturile de capital realizate în acest an sunt cu mult mai reduse comparativ cu anii anteriori. Anul trecut, de exemplu, capitalul adus de investitorii imobiliari la firmele din România a scăzut de circa trei ori faţă de 2010.

Cea mai mare subscriere a fost realizată în acest an la firma Tower Center International, de 28 de milioane de euro. Pe locul doi se situează East Park Investment, care a primit un aport de aproape 14 milioane de euro de la investitori înregistraţi în Cipru, aceasta fiind urmată de firma Albro Estate, deţinută de investitori înregistraţi în Olanda, care au majorat capitalul cu 13,2 milioane de euro. 

Tot investitori înregistraţi în Olanda au majorat cu câte 11,5 milioane de euro capitalul firmelor Braşov Estate şi Bacău Estate. În acelaşi timp, divizia imobiliară a grupului francez Auchan, Immochan Imobiliare, a adus peste 11,4 milioane de euro la capitalul firmei din România. 

Sumele subscrise sunt în majoritate doar de ordinul câtorva milioane de euro, iar firmele aparţin unor investitori mici, cu câteva excepţii.

Astfel, printre investitorii importanţi care au adus bani entităţilor deţinute în România se numără fondul german DEGI, care a majorat capitalul uneia din firmele pe care o controlează în România (DEGI PGV Tower din Bucureşti) cu 1,8 milioane de euro, Multi Development din Olanda, cu un aport de 1,1 milioane de euro, şi Gran Via din Spania, cu 2,9 milioane de euro.

Alţi investitori sunt Area 10 Eastern World din Spania, cu o subscriere în valoare de 2,9 milioane de euro, şi Quality Livind Development din Cipru, cu un aport de peste 8 milioane de euro.

Şi investitorii români au adus bani la companiile imobiliare, capitalul Domus Stil, aparţinând fraţilor Negoiţă, fiind majorat cu 2,1 milioane de euro.

Alţi investitori imobiliari activi pe piaţa românească în primele zece luni au fost firma Royal Land, care a alocat în două tranşe câte 7 milioane de euro, Ideal Rezidenţial (înregistrată în Cipru), care a adus la capitalul firmei deţinute în Ilfov peste 5 milioane de euro şi Mageta Rezidenţial din Spania, cu trei infuzii totalizând 7,2 milioane de euro. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare