Câţi bani are în contul de pensie privată un român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român are, în medie, în contul de pensie privată, o sumă de 5.416,3 lei, cumulată după cei zece ani de existenţă a Pilonului II de pensii.

Astfel, la sfârşitul lunii septembrie 2017, valoarea medie a unui cont este de aproximativ 5.500 de lei, în timp ce peste un milion de participanţi au peste 10.000 de lei în cont. 

Contribuţia pe care a depus-o participantul mediu în cont, pe parcursul celor 10 ani, este de 4.362,1 lei. La aceasta, administratorii de fonduri au adăugat, din randamentele investiţiilor pe care le-au făcut, 1.267.3 lei, din care au reţinut şi un comision total de 213,1 lei.

În concluzie, un participant mediu a obţinut un câştig net, la zi, de 1.054,2 lei.

Lansat în anul 2008 şi reunind acum 7 fonduri de pensii, Pilonul II numără circa 7 milioane de participanţi, reuneşte active nete de 38,16 miliarde de lei şi a obţinut, la un randament mediu anualizat net, de la lansare până azi, de 9,10%, 7 miliarde de lei câştig net pentru participanţi. 

Te-ar putea interesa:

Cât consideră românii că ar trebui să fie o pensie decentă

Atac informatic pe întreaga bază de date Astra Asigurări; atacatorii au cerut răscumpărare

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani