Câteva mii de crescători de animale vor protesta miercuri, la Bucureşti, faţă de întârzierea subvenţiilor agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe asociaţii ale crescătorilor de vaci, oi şi porci se pregătesc pentru „un amplu protest care va avea loc miercuri, 23 martie, începând cu ora 11.00“, a declarat, pentru „Adevărul“, Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR).

El se aşteaptă la participarea a cel puţin 7-8.000 de crescători, care se vor întruni mai întâi - ora 11.00 - în Parcul Izvor din Bucureşti, apoi vor pleca în marş - ora 13.30 - spre Piaţa Victoriei, la Guvern, unde acţiunea va fi reluată începând de la ora 14.30.

Vor participa la protest Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Oierii de Munte şi Asociaţia Crescătorilor de porci din România

Ce vor protesatarii

Participanţii la acţiunile organizate de FCBR vor protesta în principal faţă de întârzierea acordării subvenţiilor şi a celorlalte plăţi din fonduri comunitare destinate sectorului zootehnic.

Plata subvenţiilor pe suprafaţă, spre exemplu, ar fi trebuit să înceapă încă din noiembrie anul trecut, dar la nivelul instituţiilor încă nu sunt activate softurile necesare.

Crescătorii de animale şi-au exprimat de mai multe ori intenţia de a protesta în stradă faţă de aceste întârzieri, însă au tot amânat acţiunile.

Alte revendicări ar fi legate de suspendarea legii privind vânzarea terenurilor către străini până la elaborarea unui nou act normativ.

„Mai sunt chestiuni fiscale, legile din Parlament privind pachetul «lapte», care trebuie să fie urgent aprobate, legea cooperativelor etc. Şi au mai apărut noutăţi privind susţinerea zonei montane şi stoparea declinului sectorului creşterii de bovine din România“, a mai spus liderul crescătorilor de bovine.

Un protest paşnic. Deocamdată

Pe lângă revendicări, fermierii au transmis autorităţilor şi soluţiile la problemele ridicate, astfel că nu admit să li se răspundă că n-ar exista cale de rezolvare.

„Noi la toate punctele de revendicări din listă avem şi soluţiile legale deci nu se pune problema ca autorităţile să nu ne dea răspunsuri afirmative. Dacă nu vor vrea vom stabili în consecinţă ce vom face“, a declarat Claudiu Frânc, pentru agrointel.ro.

„Va fi un protest normal, fără alte «accesorii». De data acesta! Data viitoare venim cu combine, tractoare şi alte utilaje“, a mai completat liderul FCBR.


Întrunire la Ministerul Agriculturii

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a avut marţi o întâlnire la sediul instituţiei cu Claudiu Frânc, liderul Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România, cu preşedintele Federaţiei Oierilor de Munte, Gontea Eugen, şi cu reprezentanţi ai PRO AGRO, pentru a găsi o variantă prin care asociaţiile crescătorilor de animale constituite în baza OG 26/2000 şi cooperativele constituite în baza Legii 566/2004 să îndeplinească condiţia de fermier eligibil pentru schema de plăţi directe.

„Au fost discutate aspecte legate de posibilitatea ca aceste forme asociative ale crescătorilor de animale să aibă alocate coduri ANSVSA temporare pe pajiştile concesionate de la Consiliile Locale unde se deplasează şi păşunează animalele membrilor“, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

În urma întâlnirii a reieşit necesitatea extinderii discuţiilor cu ANSVSA în sensul identificării unor soluţii pentru a veni în sprijinul cererii asociaţilor, în special pentru clarificarea aspectelor ce ţin de legătura între asociaţii/cooperative şi animalele membrilor acestora.

O altă idee desprinsă în urma discuţiilor a vizat necesitatea transmiterii către Asociaţia Comunelor din România şi către Instituţiile Prefectului a semnalelor venite din teritoriu privind pentru a nu rezilia contractele de arendare ale păşunilor având în vedere cadrul legal existent.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Două zodii primesc un semn clar de la Divinitate până la finalul lunii februarie. Decizia luată acum le schimbă complet anul 2026
Cel mai emoționant și impresionant film religios din istoria cinematografiei mondiale. Ce s-a întâmplat cu actorul din rolul principal: un băiețel abandonat la poarta unei mânăstiri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă