Categoriile de persoane care pot cumula, în continuare, pensia cu salariul de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook

Guvernul a aprobat în şedinţă un proiect de lege care va da opţiunea de a continua activitatea, până 70 de ani, pentru persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Totodată, Executivul a adoptat legislaţia care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat.

Ministrul Municii, Raluca Turcan a anunţat care sunt excepţiile de la această prevedere.

Astfel, aleşii locali, parlamentarii, membrii CCR şi ai Curţii de Conturi, şi nu numai, se numără printre bugetarii exceptaţi din legea interzicerii cumulării pensiei cu salariul la stat. 

Potrivit proiectului de legea adoptat de Guvern şi trimis în Parlament, vor putea cumula pensia cu salariul persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituţie, dar şi persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De la prevedere mai este exceptat şi personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora, pensionarii încadraţi în gradul III de invaliditate, dar şi membrii Academiei Române.

Vor fi exceptaţi şi asistenţii personali şi asistenţilor personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asistenţii maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Totodată, vor fi scutiţi şi îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuţi de Legea nr. 17/2000 privind

asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

„Acest proiect urmăreşte câteva obiective: avantajul competitiv al forţei de muncă, se fructifică experienţa angajaţilor; proiectul aduce echitate pentru cei care activează în sistemul public şi creşte baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o măsură opţională”, a declarat, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Muncii Raluca Turcan.

„Se pot pensiona oricând în intervalul de până la împlinirea vârstei de 70 de ani. În sectorul public, pensia nu poate fi cumulată cu salariul. Angajaţii din sectorul public au obligaţia ca în termen de 30 de zile să opteze. Au fost introduse câteva excepţii: persoanele alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau a celor care au durata mandatului definită de Constituţie. Am mers pe această variantă ca legea să fie constituţională. Interzicerea cumului pensie cu salariu este valabilă doar pentru cei care activează în sistemul public.” a mai declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a transmis, în urmă cu câteva luni: „Excepţiile legate de aplicarea acestei măsuri legislative. Evident că noi am plecat în acest demers cu dorinţa de a face o lege constituţională şi atunci în mod evident trebuie să fie exceptate de la aplicarea acestei reguli persoanele alese care se află în mandate pe o perioadă definită de Constituţie. 

De asemenea, vor fi exceptate de la suspendarea dreptului pensiei în momentul în care optează pentru activitate până la 70 de ani persoanele care beneficiază de drepturi de autor, în condiţiile Legii 8/1996, personalul didactic prevăzut de Legea Educaţiei Naţionale, persoanele încadrate în gradul 3 de invaliditate pentru că există o decizie a Curţii Constituţionale, membrii Academiei Române şi de asemenea persoanele din cadrul autorităţilor administratiove autonome sau instituţiilor publice care la data intrării în vigoare a acestei legi sunt în exercitarea unui mndat cu o durată prevăzută de lege. Aceasta este o măsură necesară astfel încât norma legală să fie constituţională”, a declarat Turcan.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare