Cât va şterge criza din preţul locuinţelor. Primele estimări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii sunt mai puţin interesaţi de o locuinţă nouă în această perioadă

Andreea Comşa, managing director al agenţiei imobiliare Premier Estate, crede că piaţa tranzacţiilor cu apartamente va pierde teren, în special componenta veche a acesteia, însă apartamentele noi nu se vor putea ieftini cu mai mult de 5% poate 10%, pentru că marja de profit a dezvoltatorilor trebuie să se păstreze în limite rezonabile, altfel nu ar mai dezvolta nimeni apartamente, scrie economica.net.

Deşi Andreea Comşa nu a simţit că piaţa s-a prăbuşit, ea spune că e clar că interesul oamenilor e altul acum, mai puţin achiziţia de locuinţe.

„E evident că vom vinde mai puţin decât de obicei, dar deocamdată e dificil să facem estimări, nu a trecut decât o lună şi ceva. Din fericire erau clienţi cu antecontractele deja semnate şi au semnat în aprilie cu ei. Aici, trebuie spus că în multe cazuri băncile au continuat să dea credite ipotecare, doar cazurile speciale, ale celor concediaţi sau în şomaj tehnic, situaţia se cam schimbă”, susţine Comşa, potrivit economica.net.

Managing partner-ul Premier Estate crede că în pericol mai mare sunt cei care au contractat credite prin Prima Casă, unii fiind la limita veniturilor, iar o potenţială problemă care i-ar lăsa fără salariu ar crea probleme inclusiv pentru stat, care garantează 50% din credit.

„Cert e că dinamica de pe piaţa rezidenţială se va schimba, iar vânzările vor scădea. Trebuie să ne asumăm acest lucru. Dar nu suntem în niciun caz în poziţia din 2008, nu e o criză a lichidităţilor, ci una care ţine în primul rând de factorul psihologic!”, susţine Andreea Comşa.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”