Cât va dura construcţia noului magazin IKEA şi ce rol va avea canalul eCommerce

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interior magazin IKEA / Foto Wall-Street.ro

Noul magazin IKEA ce va fi construit în Bucureşti, pe bulevardul Pallady, reprezintă un pas foarte important pentru retailerul de mobilă suedez, acesta urmând să polarizeze cel puţin o parte din populaţia Bucureştiului, dar şi din regiunile limitrofe (Ilfov sud) şi oraşele mai mari din apropiere, precum Slobozia sau Călăraşi.

„Rămâne însă de văzut, după ce vom da drumul operaţiunilor de acolo, vom putea spune mai clar din ce direcţii vor veni românii“, spune Alexandru Rusu, director financiar al companiei.

Totuşi, când s-ar putea deschide noul magazin?

„Următorii paşi pentru noi sunt obţinerea certificatului de urbanism şi demararea procesului de obţinere a planului urbanistic zonal (PUZ). Apoi vom depune documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie. Nu putem estima acum cât va dura procesul de PUZ şi nici obţinerea autorizaţiei de construcţie. Dar ştim că abia după obţinerea autorizaţiei de construire vom putea demara construcţia efectivă – iar construcţia efectivă a unui magazin IKEA putem estima că durează între 12 şi 18 luni“, explică Rusu.

Citeşte mai mult pe www.wall-street.ro

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”