Cât te costă să deschizi un restaurant. Cine va pune cârciuma-n drum, acela să nu fie un „investitor nebun”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cât te costă să deschizi un restaurant: între 15.000 şi 50.000 de euro, în funcţie de specificul acesteia,  care trebuie stabilit astfel încât să fie pe măsura localului ocupate şi a preferinţelor posibililor clienţi.

Cât te costă să deschizi un restauran şi cum calculezi

Pentru a atrage clienţi din toate categoriile de consumatori, restaurantul – ca local în care de regulă se ia masa – trebuie să asigure cel puţin trei tipuri de meniuri: cel de bază (eventual, cu specific regional), cel vegetarian şi cel destinat persoanelor cu nevoi speciale.

Să se sature şi gurmandul, şi omul care ţine post sau care refuză carnea, dar şi diabeticul, cardiacul, cel care ţine regim etc.

Asta pentru că, orice s-ar spune, calculele pentru investiţia într-un restaurant de aici trebuie să pornească, de la meniul pe care-l vom propune clienţilor.

Cât te costă să deschizi un restaurant. Dimensiuni

Localul nu trebuie să fie nici prea mare, pentru a nu-i crea clientului senzaţia de „pierdut în spaţiu“, dar nici prea mic, pentru a evita senzaţia de înghesuială.

Deci distanţa dintre mese trebuie să fie de 3-5 metri, astfel încât să aibă suficient loc scaunele aferente şi traficul de personal dintre ele.

Dacă luăm în calcul o masă cu latura de 1,5 m şi cele patru scaune (cu o lejeritate rezonabilă), observăm că putem amenaja câte o masă la fiecare 5 mp de care dispunem ca spaţiu pentru zona de servire din local.

Să zicem că avem la dispoziţie o sală de 50 mp în care aşezăm 10 mese: două perechi de mese, pentru grupurile mai mari, şi şase mese individuale.

La aceste dimensiuni, dacă s-ar ocupa 100%, am avea între 35 şi 40 de locuri. Asta înseamnă, la un grad mediu de ocupare de 50%, între 15 şi 20 de locuri servite.

Iată deci un alt punct important de plecare pentru calculul de fezabilitate al investiţiei noastre: câte persoane ar putea fi fi servite pe oră, la dimensiunile de care dispunem pentru sală?

Cât te costă să deschizi un restaurant. Investiţia de bază

Pentru ca restaurantul nostru să aibă succes încă de la început, cele mai importante elemente ce trebuie asigurate la standarde înalte sunt calificarea bucătarului, calificarea ospătarilor, dotările tehnice ale bucătăriei, calitatea veselei/tacâmurilor, dar şi calitatea finisajelor şi decoraţiunilor interioare din sala de mese.

Pentru ca bucătarii şi ospătarii să fie dedicaţi afacerii, aceştia trebuie motivaţi atât financiar, cât şi procedural (în principiu, să aibă salarii adecvate şi să nu li se ceară timpi prea mari de muncă), iar pentru amenajările de ordin tehnic există firme specializate în astfel de organizări.

Din cataloagele cu oferte ale acestor firme reţinem costuri începând de la 5.000 de euro, până la 50.000 de euro. Merită, având în vedere că aceasta este o cheltuială „one-off“ (se face o singură dată, la început) şi asigură bunul-gust în aspectul restaurantului.

Cât te costă să deschizi un restaurant. Atenţie la concurenţă!

Recomandabil este ca noul nostru restaurant să fie amenajat în funcţie de concurenţă. Ne uităm în aceeaşi localitate şi vedem ce alte restaurante mai există, apoi venim cu ceea ce lipseşte.

Dacă suntem într-o staţiune şi deja mai sunt două-trei localuri cu specific, să zicem, românesc, nu are rost să-l instalăm şi noi pe al patrulea (în multe staţiuni găsim astfel de alăturări şi, deloc surprinzător, toate sunt subocupate).

Aşadar, venim să completăm, nu să dublăm oferta locală.

Cât te costă să deschizi un restaurant. Oportunitate: restaurantul kosher

Statisticile privind turismul în anul 2014 au arătat ceva surprinzător: în staţiunile noastre montane cei mai mulţi turişti străini au venit din Israel.

Explicaţia: potrivit lui Dan Matei Agathon, preşedintele Fedraţiei Patronatelor din Turism şi Servicii, în mai multe din aceste staţiuni sunt amenajate restaurantele cu meniu kosher, apreciate în mod special de turiştii israelieni.

Ce este meniul kosher? Pe scurt, termenul kosher desemnează acele tipuri de hrană care respectă legile evreieşti, fără să implice şi o binecuvântare din partea unui rabin. În alimentaţia kosher este interzis consumul cărnii provenind de la anumite animale, iar restricţia se extinde şi asupra organelor, ouălor şi laptelui provenind de la acea specie.

Pentru a putea fi consumată carnea animalelor dintr-o anumită specie, trebuie că acestea să aibă copită despicată şi să rumege.

Cărnuri permise sunt: vită, capră, oaie, antilopă şi căprioară, în timp ce carnea de cămilă, iepure sau porc este interzisă. În ceea ce priveşte carnea de pasăre, se admite consumul de pui, gâscă, raţă şi curcan.

Nu poate fi mâncată carnea provenind de la reptile şi nici fructele de mare cu cochilie: homari, creveţi sau scoici. În schimb, peştii cu solzi şi aripioare sunt admişi.

Iată deci o oportunitate organizaţi bucătăria (sau o bucătărie paralelă) astfel încât să se poată găti kosher şi veţi avea asigurată o clientelă selectă, care – foarte probabil – nu este ofertată în localitatea unde amenajaţi restaurantul.

Toate aceste aspecte trebuie luate în calcul atunci dacă vrei să stabileşti clar cât te costă să deschizi un restaurant.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”