Cât ne vor costa deszăpezirile în intervalul 2013-2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) vrea să contracteze lucrări de întreţinere pe timp de iarnă a drumurilor din administrarea celor şapte direcţii regionale, în intervalul 2013-2015, contractele având o valoare estimată totală de 765,1 milioane de lei, fără TVA. Cumulând Taxa pe Valoarea Adăugată, valoarea contractelor se ridică la aproape 950 de milioane de lei.

Compania vizează încheierea a şapte acorduri-cadru, cu valori estimate de 109 milioane de lei, în cazul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, 104,9 milioane de lei (DRDP Constanţa), 61,9 milioane de lei (DRDP Craiova), 95,9 milioane de lei (DRDP Braşov), 106,1 milioane de lei (DRDP Cluj), 148,5 milioane de lei (DRDP Bucureşti) şi 138,8 milioane de lei (DRDP Timişoara). Sumele nu includ TVA.

Acordurile cuprind între 5 şi 10 loturi, iar lucrările vor avea o durată de 20 de luni de la data atribuirii. Proiectele vor fi finanţate de la bugetul de stat şi din venituri proprii.

Contractele vor fi atribuite prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit pentru 9 septembrie.

Compania a anunţat în decembrie 2012 că pentru întreţinerea drumurilor pe timp de iarnă 2012-2013 are semnate 45 de contracte, în valoare de peste 310 milioane de lei, companiile implicate în acordurile care cumulează cele mai ridicate valori fiind Gecor, Tel Drum, Teloxim Con, Spedition UMB, Tehnostrade, Romprest Service, Selina SRL şi Pa&Co.

CNADNR are în administrare aproximativ 550 de kilometric de autostradă, inclusiv variante de ocolire, şi peste 15.000 de kilometric de drumuri naţionale.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial