Cât economisesc românii în comparaţie cu alţi europeni. Pentru ce punem bani deoparte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 60% din români economisesc în vederea realizării unei investiţii, în vreme ce 40% îşi constituie un fond de rezervă FOTO: Mediafax

Românii economisesc aproximativ 40 de euro pe lună, în timp ce slovacii pun deoparte lunar 90 de euro, cehii – 81 de euro, iar austriecii fac economii lunare de 181 de euro, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de IMAS International. Ungurii fac economii de 49 de euro pe lună, iar sârbii de numai 36 de euro.

Aproape 40% din români îşi planifică să economisească mai puţin în următorii ani, 29% îşi propun să pună deoparte aceeaşi sumă, iar 32% mai mult. Valoarea medie a unui depozit se ridică în România la 2.600 de euro, în timp ce în Polonia este de 5.800 de euro. În Croaţia şi Slovacia, un depozit mediu se ridică la 8.000 de euro, iar în Cehia – la 10.900 de euro. Un austriac are un depozit mediu de 39.400 de euro, mai arată cercetarea IMAS International. Din rândul statelor incluse în studiu, România are însă cel mai mic salariu mediu brut lunar, de aproximativ 500 de euro în 2013, 575 de euro în prezent. Slovacii şi cehii au un salariu mediu brut aproape dublu, iar austriecii încasează un salariu de peste şase ori mai mare.

Pentru ce economisesc românii

Aproximativ 60% din români economisesc în vederea realizării unei investiţii, în vreme ce 40% îşi constituie un fond de rezervă. Mai bine de un sfert din români economisesc regulat, în vreme ce alt sfert pune bani deoparte doar ocazional, arată rezultatele unui sondaj IRSOP, prezentate de Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR).

Acelaşi studiu arată că economiile reprezintă o treime din sursele pentru finanţarea investiţiilor locative planificate (37%), în vreme ce o altă treime este reprezentată de credite, iar o alta de venituri curente. Aproximativ 40% din locuinţele din România (apartament sau casă) din mediul urban necesită reparaţii, iar 52% din acestea sunt urgente, arată datele ABDLR. Datele Asociaţiei arată că 68% din populaţia României intenţionează să realizeze în următorii cinci ani un proiect de îmbunătăţire locativă, în timp ce 60% au planuri pe termen scurt de renovare şi reparaţii pentru locuinţă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie