Cât costă un zbor intern spre destinaţiile afectate de închiderea Văii Oltului. Tarifele ar putea creşte

0
Publicat:

Până la jumătatea lunii august, tariful mediu al zborurilor către oraşele unde se ajunge mai greu, după ce Valea Oltului a fost închisă, este de 157 de euro, dar preţul ar putea creşte, în funcţie de cerere.

O alternativă la închiderea Văii Oltului o reprezintă transportul aerian. Foto Pixabay

„Preţurile zborurilor spre Cluj-Napoca pornesc de la 116 euro, cele spre Oradea, de la 130 de euro, cele spre Satu Mare, de la 131 de euro, iar cele spre Baia Mare, de la 149 euro. Anul acesta, biletele spre Cluj-Napoca sunt cu 10% mai ieftine decât anul trecut, în exact aceeaşi perioadă”, se arată într-un comunicat al Vola.ro transmis Agerpres.

În context, Claudia Tocilă, marketing manager al agenţiei, a arătat că, deşi în momentul de faţă preţurile pentru biletele de avion sunt stabile, sunt aşteptate fluctuaţii de tarif, pe măsură ce va creşte cererea specifică perioadelor de festival.

Închiderea traficului pe Valea Oltului afectează tot mai mulţi români care au drum spre centrul şi vestul ţării în perioada aceasta, mai ales în plin sezon al festivalurilor la Cluj.

Odată cu acest anunţ, au crescut căutările de zboruri pe rutele interne, companiile aeriene oferind o alternativă pentru cei care nu vor să piardă timpul în aglomeraţia din trafic. Potrivit Vola.ro, căutările de zboruri din Bucureşti spre oraşe precum Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Braşov sau Baia Mare au crescut cu până la 68% după 8 iulie.

„Interesantă este şi dinamica zborurilor din afara ţării către oraşele româneşti: doar Oradea, unul dintre oraşele româneşti favorite pentru un city break, şi Cluj-Napoca înregistrează o creştere a numărului de rezervări în această perioadă, o dovadă în plus a faptului că festivalurile verii au adus un număr mare de turişti din afară”, se mai arată în comunicatul agenţiei de turism.

Vă reamintim că lucrările de defrișare care au determinat închiderea circulaţiei pe Valea Oltului au început în data de 8 iulie și se vor încheia pe data de 9 august. În această perioadă, antreprenorul va lucra zilnic (inclusiv în week-end) între orele 6.00 - 20.00. În intervalul orar 20.00 - 6.00 circulația pe DN7 (Lazaret -Boița) este deschisă, iar în timpul zilei sunt asigurate două intervale orare de câte 30 de minute (7.30 - 8.00 și 16.30 -17.00) pentru accesul riveranilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate