Cât costă mielul de Paşte şi cât a crescut cererea pentru ied şi carne de capră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru 40% dintre români, Paştele este asociat cu masa în familie, alături de cei dragi, mai ales anul acesta, când peste două treimi vor petrece sărbătorile acasă, arată un sondaj Obor21.ro, realizat la nivel naţional.

În acest context, masa de Paşte devine şi mai importantă, fapt reflectat atât în buget, cât şi în comportamentul de achiziţie. Potrivit Obor21.ro, prima cooperativă ţărănească digitală, 80% dintre clienţi se orientează în luna aprilie spre produse de miel şi ied, având o comandă medie de 310 lei, în creştere cu 30% faţă de o perioadă obişnuită. 

Jumătate dintre români consumă rar carne de caprine şi ovine, arată sondajul Obor21.ro, însă lucrurile se schimbă, evident, de Paşte. Astfel, dacă până recent cererea era de aproximativ 10% din totalul comenzilor pentru produsele de capră/oaie, în martie aceasta a crescut la 20%, iar estimările pentru luna aprilie arată că va reprezenta 70% din vânzări.

O tendinţă care se remarcă în ultimul an, potrivit datelor cooperativei digitale, arată că românii au început însă să prindă gustul cărnii de ied şi capră chiar şi în afara acestei perioade. 

Cererea pentru carnea de ied creşte cu peste 250% în perioada Paştelui, dar am remarcat şi o creştere de 150% pentru carnea de capră, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020. Punem această creştere pe seama unui interes crescut pentru produsele provenite de la capră, inclusiv la lactate. Asistăm practic la o schimbare a comportamentului de consum, a precizat Florian Mateiţă, cofondator Obor21.ro. 

Potrivit acestuia, preţul cărnii de ied este cu 6% mai mare faţă de carnea de miel, tot timpul anului.

„Pe Obor21.ro comenzile cuprind de obicei sortimente mixte de carne de mânzat, ovine şi caprine, respectivi specialităţi. Comanda medie la nivel de an se situează la 230 lei. În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale comenzile sunt mai ales pe carne de ovine şi caprine, fiind mai mari şi ca valoare -310 lei -şi din perspectiva cantităţilor, însă şi aici sunt comenzi mixte. 

Clienţii noştri nu rezervă doar anumite tipuri de carne, întotdeauna vorbim de coş mixt. Ca volume, de Paşte vindem cu cca. 40% mai multă carne de miel faţă de ied”, a adăugat Mateiţă pentru „Adevărul”.

Preţurile per kilogram variază în funcţie de conţinutul pachetului, respectiv pachet pentru drob, ciorbă, grătar, stufat, friptură etc, la miel fiind de 29-65 lei/kg, iar la ied - 31-69 lei/kg. Media este de 42 lei/kg miel, respectiv 44,5 lei/kg pentru ied.

Cum şi de unde cumpără românii carnea de Paşte 

40% dintre românii care au răspuns la sondajul Obor21.ro consumă cel puţin o dată pe săptămână produse bio sau naturale. Un român din trei le achiziţionează de la producători, dar şi din gospodăriile ţărăneşti din apropierea localităţii de reşedinţă. 

Tendinţa de a muta cumpărăturile în online continuă însă trendul ascendent. Astfel, 36% dintre respondenţi au precizat că nu obişnuiau să facă cumpărături online înainte de pandemie, acest lucru schimbându-se în ultimul an. Un procent similar arată că românii au preferat să facă achiziţii de la comercianţii români, venind în sprijinul afacerilor locale.

Decizia de a achiziţiona carne online se realizează în mare parte pe baza recomandărilor şi review-urilor altor cumpărători (45%).  De asemenea, 51% au precizat că sunt interesaţi să afle cât mai multe date despre provenienţa cărnii cumpărate, lucru care poate influenţa decizia de achiziţie. 

Trasabilitatea produselor este una dintre caracteristicile care stau la baza Obor21. Fiecare pachet de carne este vidat şi etichetat imediat, iar eticheta oferă inclusiv date despre satul de provenienţă al animalului. Fiecare livrare este însoţită de un certificat de conformitate. Astfel de informaţii au reprezentat diferenţiatori în piaţă fiind factori importanţi în creşterea Obor21 în acest prim an de la înfiinţare, a mai precizat Florian Mateiţă. 

Ce buget au alocat românii pentru carnea de Paşte 

Bugetul alocat anul acesta achiziţiei de carne şi produse din carne pentru Paşte este de 200-500 de lei pentru 55% dintre români, un procent uşor mai crescut pentru respondenţii din zona Bucureşti-Ilfov, în timp ce 29% vor să aloce sub 200 de lei pentru acest tip de cumpărături. Datele reliefate de sondaj sunt confirmate de valoarea comenzii medii înregistrate de Obor21.ro în perioada Paştelui. Astfel, dacă într-o perioadă obişnuită a anului media comenzii este de 230 de lei, în luna aprilie aceasta ajunge la 310 lei. 

Dincolo de creşterea în valoarea comenzii, perioada premergătoare Paştelui vine cu o creştere foarte mare a numărului de clienţi noi care caută Obor21.ro pentru produsele de miel şi ied. Experienţa de anul trecut, alături de creşterea apetitului pentru produse în special de capră şi specialităţi măcelăreşti care nu se află în mod obişnuit în portofoliul supermarketurilor ne indică însă că mulţi dintre aceştia vor reveni pentru o nouă comandă şi după această perioadă, a mai declarat Florian Mateiţă. 

De altfel, datele arată că 16% dintre cei care fac achiziţii online de carne şi-ar dori să poată face acest lucru pe bază de abonament, iar peste 50% ar prefera să poată achiziţiona carne proaspătă în pachete predefinite, cu tipuri combinate de carne. 

Sondajul Omnibus a fost realizat online pentru Obor21.ro, la nivel naţional, în perioada 22-25 martie 2021, pe un eşantion de 922 de persoane, 60% femei, 40% bărbaţi.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă