„Casa Verde Fotovoltaice” va fi gestionat de primării. Noi reguli pentru prosumatori

0
Publicat:

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” va fi descentralizat, iar primăriile vor acorda bani locuitorilor pe baza unui sistem informatic de înscriere a solicitanţilor, a afirmat ministrul Mediului.

Prosumatorii sunt cei care au fotovoltaice și vor să dea surplusul de energie în rețeaua națională

Scopul este eficientizarea programelor, simplificarea procedurilor şi scurtarea perioadei de analiză a dosarelor, astfel încât cetăţenii să beneficieze, în cel mai scurt timp, de sprijinul financiar. Am avut, astăzi, o discuţie constructivă cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România despre pregătirea lansării programelor 'Rabla Local' şi 'Casa Verde Fotovoltaice', dar şi despre finanţările din PNRR acordate localităţilor prin Ministerul Mediului. (...) Din 2023, pornim atât programul 'Rabla Local', cât şi programul 'Casa Verde Fotovoltaice', dezvoltând un sistem informatic centralizat de înscriere în program, pe baza căruia autorităţile locale vor acorda bani locuitorilor", a scris Tanczos Barna.

Acesta a adăugat că ministerul de resort pregăteşte pentru acest an o nouă sesiune a programului "Casa Verde Fotovoltaice".

"În mod similar, căutăm soluţia şi pentru fotovoltaice. Ne aşteptăm la o nouă sesiune a Programului 'Casa Verde Fotovoltaice', în acest an. Din calculele noastre, cererea este una imensă, de sute mii de gospodării, probabil, care doresc să instaleze asemenea panouri fotovoltaice. Noi trebuie să eliminăm barierele instituţionale, birocratice, să creştem capacitatea de implementare. Am identificat sursele pentru finanţare şi putem asigura un buget multianual de ordinul miliardelor de lei pentru acest program naţional foarte mult aşteptat. Singura barieră rămâne partea de cantităţi de panouri fotovoltaice produse şi capacitatea de instalare a companiilor care lucrează în acest domeniu. Dacă reuşim să facem această descentralizare, cu siguranţă rezolvăm partea administrativă şi birocratică", a precizat Barna Tanczos.

Datele oficiale arată că, până la sfârşitul lunii septembrie 2022, în Programul "Casa Verde Fotovoltaice" au primit decizia de finanţare 13.000 de dosare, iar până la finele anului în curs toate cele 45.000 de solicitări depuse vor fi rezolvate.

Noi reguli pentru prosumatori

ANRE a emis un nou act normativ privind racordarea prosumatorilor la rețelele de energie electrică de interes public, a informat instituția, precizând că a primit un număr mare de petiții.

Noile prevederi ajută la deblocarea punerii în funcțiune a instalațiilor realizate de prosumatori și implicit la deblocarea valorificării energiei produse din surse regenerabile în centrale electrice cu puteri de până la 400 kW pe loc de consum și livrate în rețeaua electrică”, a informat ANRE.

ANRE menționează că a adoptat prevederi derogatorii pentru prosumatori de la aplicarea dispozițiilor procedurii destinate acestei categorii de utilizatori, referitoare la grupurile de măsurare a energiei electrice necesare în instalațiile de utilizare ale prosumatorilor, respectiv cele destinate măsurării energiei electrice produse în instalațiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în sensul necondiționării punerii sub tensiune a instalației de utilizare de montarea acestor echipamente.

Prevederile procedurii privind racordarea la rețelele electrice de interes public de joasă tensiune a locurilor de consum aparținând utilizatorilor clienți casnici se aplică și locurilor de consum aparținând utilizatorilor persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și instituții publice, noile categorii de utilizatori beneficiind, alături de clienții casnici, de rambursarea de către operatorul de distribuție a costurilor lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului.

Dispozițiile procedurii se aplică inclusiv utilizatorilor din categoriile menționate, pentru racordarea cărora operatorii de distribuție au emis avize tehnice de racordare înainte de data de 25 iulie 2022, dar pentru care nu au fost încheiate contracte de racordare până la data respectivă.

În cazul contractelor de racordare încheiate pentru racordarea unor locuri de producere în baza unor avize tehnice de racordare valabile la data de 04.03.2022 și/sau la data de 17.06.2022, termenele pentru prezentarea autorizației de construcție a obiectivelor (centrale electrice), de 12 luni de la data încheierii contractului de racordare și 18 luni de la data emiterii avizului tehnic de racordare, se prelungesc cu 6 luni. Impactul asupra operatorilor economici din categoria producătorilor de energie electrică este unul pozitiv, în sensul că prin prevederile actului normativ se stabilesc măsuri care evită blocarea procesului de racordare, prin acordarea prelungirii cu 6 luni a termenelor pentru prezentarea autorizației de construire a capacităților de producere pentru care procesul de racordare este demarat și utilizatorii dețin avize tehnice de racordare emise înainte de intrarea în vigoare a actelor normative care stabilesc termenele respective.

Fac precizarea că, la momentul actual, echipele de control din cadrul ANRE au în curs de desfăşurare acţiuni de control la operatorii de distribuţie a energiei electrice, având ca tematică modul de îndeplinire a obligației legale privind respectarea regulilor/etapelor de racordare la un loc de consum existent a instalaţiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile, urmând ca, după finalizarea acestora, rezultatele să fie făcute publice”, a declarat prin intermediul comunicatului Dumitru Chiriță, președintele ANRE.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare