Casa Națională de Pensii Publice lansează astăzi noua sa aplicație RODPA1

0
Publicat:

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va lansa oficial aplicația sa RODPA1 în ziua de miercuri, 29 noiembrie. Aplicația a fost realizată ca urmare a proiectului  „Eficientizarea activităţii CNPP pentru determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi, la nivelul sistemului public de pensii din România”.

Casa Națională de Pensii își lansează oficial aplicația

Finanţarea a fost făcută în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) al Uniunii Europene, susţin organizatorii evenimentului. Realizarea platformei RODPA1 va contribui la reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, precum și la eficientizarea activității CNPP (din perspectiva costurilor și timpului de reacție), creascând gradul de transparență în prestarea serviciilor publice respective.

Contribuabilul va dispune de un instrument mult mai facil în vederea depunerii cererilor pentru documentul portabil A1, fiind evitate întârzierile semnificative existente în trecut, cauzate de limitele activității folosind exclusiv factorul uman.

Aplicația va aduce utilizatorilor posibilitatea de a-și construi un dosar electronic în cazul în care solicitantul a depus deja o cerere de eliberare a documentului portabil A1 prin retro-digitalizarea acestora.

În plus, aplicația RODPA1 va aduce digitalizarea fluxurilor interne ale instituției destinate documentului portabil A1 prin intermediul platformei dar și asigurarea lucrului colaborativ pe documentele aferente procesului pentru personalul CNPP, eliminându-se astfel posibilitatea pierderii, dublării si inconsecvenței datelor și informațiilor deținute în cadrul instituției.

De asemenea, aplicația va introduce posibilitatea instituirii unui mecanism electronic de schimb al informațiilor între instituție și solicitanți prin intermediul portalului, eliminând astfel necesitatea depunerii dosarelor în format letric de la sediul instituției.

Alte posibilități aduse de noua aplicație pusă în funcțiune de către Casa Națională de Pensii Publice sunt găsirea imediată a documentelor în arhiva electronică și implicit scurtarea timpului de răspuns la solicitările beneficiarilor dar și realizarea imediată a unor statistici și rapoarte manageriale direct din platforma integrată prin intermediul funcționalităților oferite de aceasta.

Potrivit Statutului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 118/06.03.2012, Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) are misiunea de a administra sistemul public de pensii şi sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, de a acorda persoanelor asigurate pensii și alte prestații de asigurări sociale, precum și de a asigura beneficiarilor săi servicii publice bazate pe transparenţă, legalitate şi eficienţă, în vederea aplicării politicilor şi strategiilor în domeniu ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?