Care sunt etapele de majorare a preţurilor la energie pentru “băieţii deştepţi”, dar şi pentru consumatorii vulnerabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele reglementate la electricitate vor fi eliminate în şase etape pentru consumatorii industriali şi în zece etape pentru consumatorii casnici.

CITEŞTE MAI MULTE:

Hidroelectrica:Băieţii deştepţi au acceptat majorarea preţului la energie

Ioan Niculae schimba funcţionarii „necooperanţi" din Romgaz

USL i-a cerut lui Ungureanu eliminarea contractelor pentru „băieţii deştepţi" din Energie

Liberalizarea preţurilor va aduce facturi mai mari la energie şi gaze pentru majoritatea românilor

Guvernul va elimina însă de anul viitor şi tariful social care protejează încă familiile sărace de facturi ridicate la energia electrică. Consumatorii casnici consideraţi vulnerabili odată cu liberalizarea tarifelor, care vor fi în situaţia de a nu-şi putea achita facturile, vor fi împărţiţi în trei categorii, raportat la veniturile familiei. De asemenea, tariful social va fi eliminat tot în trei trepte, în intervalul 2013-2015, relevă un document oficial obţinut de Mediafax.

În cazul clienţilor casnici, eliminarea tarifelor reglementate la electricitate, mai mici faţă de piaţa concurenţială, va începe în iulie 2013, cu un procentaj de 10%, şi va continua în acelaşi ritm, în două etape semestriale, din 2014.

"Scenariul a fost discutat cu reprezentanţii FMI, UE şi Băncii Mondiale la ultima misiune a acestora, din luna ianuarie 2012. În cadrul acestui scenariu s-a optat pentru introducerea obligativităţii pentru furnizorii care practică tarife reglementate să achiziţioneze o anumită pondere din energia electrică furnizată consumatorilor de pe piaţa concurenţială, pondere care va creşte progresiv conform calendarului propus.

Concomitent, în factura tuturor consumatorilor care beneficiază încă de tarife reglementate se va introduce o componentă tarifară care să reflecte costul unitar de energie electrică din piaţa concurenţială", se arată în document.

Astfel, ponderea din energia electrică furnizată consumatorilor casnici de pe piaţa concurenţială va creşte:

- la 10% în iulie 2013,
- la 20% în ianuarie 2014,
- la 30% în iulie 2014,
- la 40% în ianuarie 2015,
- la 50% în iulie 2015,
- la 60% în ianuarie 2016,
- la 70% în iulie 2016,
- la 80% în ianuarie 2017,
- la 90% în iulie 2017
- la 100% în decembrie 2017.

Ritm mai rapid de creştere pentru consumatorii industriali

În cazul consumatorilor industriali, această pondere va creşte într-un ritm mai rapid, respectiv la 15% încă din septembrie 2012, la 30% din ianuarie 2013, la 45% din aprilie 2013, la 65% din iulie 2013, la 85% din septembrie 2013 şi la 100% din ianuarie 2014.

Executivul consideră că acest scenariu reduce riscul financiar al furnizorului, având în vedere posibilitatea de actualizare trimestrială a componentei tarifare refelectând costul achiziţiei energiei electrice în sistem concurenţial, permite implementarea graduală a preţurilor concurenţiale pentru fiecare tip de consumator, evitând "creşteri bruşte şi semnificative" ale preţurilor la consumatorii finali de energie electrică şi nu provoacă şocuri de creştere a preţurilor pe piaţa angro de electricitate.

Oprirea, suspendarea, încetarea sau revenirea la etape anterioare sunt posibile

Guvernul arată că acest scenariu permite controlul procesului, fiind posibilă "oprirea, suspendarea, încetarea sau revenirea la o etapă anterioară" dacă efectele la consumatorul final indică "afectarea gravă a suportării valorii facturilor" sau sunt produse distorsiuni necontrolate pe piaţa angro de energie electrică.

Tariful social pentru consumatorii vulnerabili va fi eliminat încă de la începutul anului viitor pentru persoanele şi familiile care vor fi încadrate în prima tranşă de venit, în timp ce familiile din a doua tranşă de venit vor mai fi protejate doar un an, până în ianuarie 2014, prin acest tarif social. Procesul va fi încheiat în ianuarie 2015, când tariful social va fi eliminat şi pentru celelalte familii vulnerabile.

În urma eliminării tarifului social, statul va acorda ajutoare financiare, dar numai persoanelor sau familiilor cu un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie