Când vom adopta moneda euro. Cel mai pesimist şi cel mai optimist scenariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectivul realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026, susţine Guvernul, care prezintă trei scenarii care arată cum ratele de creştere economică vor fi esenţiale pentru a prinde din urmă statele din zona euro.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, astăzi, la Palatul Victoria, a avut loc reuniunea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, în cadrul căreia au fost discutate proiectele finale ale documentelor ce vor sta la baza pregătirii trecerii la moneda unică europeană.

Este vorba despre Raportul de fundamentare al Planului naţional de adoptare a monedei euro şi despre Planul naţional de adoptare a monedei euro, care sunt rezultatul consultărilor cu reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, conducerea Academiei Române, consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor, patronatelor şi structurilor asociative.

În contextul discuţiilor pe marginea raportului de fundamentare, majoritatea covârşitoare a membrilor Comisiei au aprobat ca obiectiv realist pentru adoptarea monedei euro de către România orizontul de timp 2024-2026.

Acest document analizează în detaliu modul în care funcţionează zona euro, cum poate influenţa acest lucru intrarea României în zona euro şi gradul de pregătire al economiei româneşti pentru implementarea acestui obiectiv.

Studiul prezintă trei scenarii care arată perioada de timp în care România ar putea ajunge la o masă critică de convergenţă reală şi structurală de 70%, 75%, respectiv 80%, în funcţie de două rate de creştere medii anuale:

·         O rată de creştere de 4%, plecând de la media ratelor de creştere PIB real din perioada 2000-2017

·         O rată mai optimistă, de 5%, plecând de la ipoteza că România îşi va îmbunătăţi contribuţia factorilor de producţie la creşterea potenţială şi că va implementa reforme structurale favorabile creşterii economice

În cazul unei ţinte stabilite de 70% din media ZE19, România poate atinge acest nivel în 6 ani dacă înregistrează o rată de creştere medie de 4% pe an sau în 4 ani cu o rată de creştere de 5%.

În scenariul în care România îşi propune să atingă 75% din media ZE19 (nivel cel mai indicat pentru economia României, după cum rezultă din Raport), aceasta se poate realiza într-un interval de 9 ani (dacă se păstrează rata medie de creştere istorică de 4% pe an) sau în 6 ani în contextul unei creşteri cu o rată medie de 5% pe an.

De asemenea, membrii Comisiei de pregătire a aderării României la moneda euro au subliniat faptul că pe lângă atingerea acestor indicatori sunt extrem de importante două aspecte pentru pregătirea temeinică şi atingerea unei convergenţe reale, astfel încât aderarea la moneda euro să producă beneficii pentru societate. În primul rând, este vitală creşterea competitivităţii şi asigurarea unei creşteri economice sustenabile, bazată pe produse cu tehnologie înaltă, cu valoare adăugată mare şi cu inovare. În egală măsură, este importantă pregătirea intrării României în mecanismul european al ratelor de schimb – ERM II, etapă premergătoare aderării la zona euro.

Comisia Naţională a avut mandatul de a elabora Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro şi Proiectul Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

Urmare a consultărilor permanente în acest format şi a documentelor finalizate, va fi propusă partidelor parlamentare o declaraţie politică de asumare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta