Când și cu cât ar putea crește pensiile. Variantele care pot fi aplicate

0
Publicat:

Pensiile ar fi trebuit indexate încă de luna trecută, dar guvernanții au renunțat la această măsură din cauza cheltuielilor și-așa foarte mari, care au majorat substanțial deficitul bugetar. Însă ministrul Muncii, Florin Manole a afirmat recent că indexarea pensiilor nu mai poate fi amânată, având în vedere că puterea de cumpărare a pensionarilor cu venituri mici a scăzut dramatic.

Pensiile nu am mai fost indexate în 2026 cu rata inflației. Foto arhivă

„În 2027 pensiile trebuie indexate”, a declarat recent ministrul Muncii, susținând că „nu se mai poate amâna acest lucru, pentru că puterea de cumpărare a pensionarilor este deja afectată” și că „cel mai mult ne îngrijorează cei cu venituri reduse, iar cea mai mare parte dintre pensionari sunt în această categorie”.

Oficialul a afirmat și că nu s-a discutat încă în coaliție dacă majorarea pensiilor ar putea depăși 10%, pentru că discuțiile sunt în faza pregătirilor pentru pachetul de solidaritate destinat celor 2,8 milioane de pensionari în 2026. El a explicat că negocierile reale privind procentul de creștere vor avea loc mai târziu, spre finalul anului, odată cu discuțiile despre buget.

Manole a precizat că nivelul majorării pensiilor în 2027 va depinde de cum va evolua economia în 2026, ceea ce ar permite o creștere mai mare a pensiilor.

Amintim că ultima indexare a pensiilor a avut loc în 2024, anul în toamna căruia au și crescut pensiile ca urmare a recalculării conform noii legi a pensiilor din 2023.

Când și cu cât ar trebui indexate pensiile, potrivit noii legi

Legea nr. 360/2023 prevede o indexare anuală a valorii punctului de referință (VPR).

Pensia publică se determină în funcție de numărul mediu de puncte, numărul de ani contribuiți (și asimilați, precum stagiul militar sau studiile universitare) și VPR-ul. Creșterea pensiei este determinată de creșterea acestei valori a punctului de referință, stabilit la 81 de lei.

Legea spun e că, în fiecare an, VPR trebuie indexat cu 100% din rata medie a inflației și cu 50% din creșterea salariului mediu real.

Cum inflația pe 2025 a fost de aproape 10% (9,6%, potrivit datelor INS), înseamnă că cei 81 de lei ar trebui indexați la 1 ianuarie 2027 cu 10% plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de referinţă se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică”, se arată la art . 84 din Legea 360/2023.

Legea impune și limite ale majorării, specificând că această creștere nu trebuie să fie mai mare decât media inflației medii anuale pe ultimii doi ani sau să nu fie mai mare decât creșterea veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale (CAS – 25%).

Dacă indexarea VPR-ului ar fi avut loc conform legii, începând cu anul 2025, astăzi pensia medie ar fi fost mai mare cu 18,5%. Creșterea ar fi fost de 9,8% în 2025, iar apoi de 7,9% în 2026. Pentru o pensie de 3.000 lei, creșterea ar fi fost de 555 lei.

Variante luate în calcul încă din toamna lui 2025

În toamna anului trecut, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ciprian Nicolae Văcaru, a prezentat câteva dintre variantele care pot fi aplicate pentru majorarea pensiilor din 2027.

„Legat de CASS, legea în vigoare referitoare la reținerea a 10% pentru sănătate din pensiile de peste 4.000 lei nu se va mai aplica după data de 31 decembrie 2026. Legat de indexarea pensiilor, o parte a Coaliției își dorește ca asta să se întâmple în 2026. Nu știu dacă va fi posibil. De la 1 ianuarie 2027 se vor indexa pensiile și va ieși CASS-ul. Dacă nu reușim această indexare la început de 2026, măcar să venim cu acele sume de one off pe care le-am acordat și în 2025. Mă refer la cei 800 de lei, acordați în 2 tranșe, de Paște și de Crăciun”, a declarat Ciprian Nicolae Văcaru, secretar de stat Ministerul Muncii, la Congresul Național pentru Îmbătrânire Activă.

El a spus că la strategia națională privind îngrijirea pe termen lung și îmbătrânirea activă se lucrează încă din 2022.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model