Când intră pensiile, alocațiile și alte drepturi financiare în luna mai. Calendarul oficial

0
Publicat:

Ministerul Muncii a publicat miercuri calendarul plăților care vor fi efectuate în luna mai, dat fiind minivacanța de la începutul acestei luni, care echivalează cu un weekend prelungit.

Ministerul Muncii a publicat miercuri calendarul plăților care vor fi efectuate în luna mai

Chiar dacă începutul lunii aduce minivacanța de 1 Mai, toate sumele aferente plății alocațiilor pentru copii, indemnizațiilor, pensiilor și tuturor celorlalte drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, a informat miercuri Ministerul Muncii.

În aprilie, drepturile au fost plătite mai devreme pentru ca românii să se poată pregăti pentru Paști. 1 Mai, Ziua Muncii, este zi liberă pentru toți #românii. Banii aferenți alocațiilor pentru copii, pensiilor și celorlalte prestații sociale vor ajunge la #beneficiari în timp util, calendarul plăților fiind deja stabilit în acest sens.”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va face plata prestațiilor și beneficiilor sociale astfel:

  • Alocația de stat pentru copii: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poștal;
  • Indemnizația de creștere a copilului: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poștal;
  • Stimulentul de inserție: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poștal;
  • Alocația de plasament: 8 MAI în cont bancar; începând cu 13 MAI prin mandat poștal;
  • Drepturile persoanelor cu dizabilități: 12 MAI în cont bancar; începând cu 14 MAI prin mandat poștal;
  • Alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA: 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poștal;
  • Indemnizația lunară de hrană pentru bolnavii de TBC: 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poștal;
  • Ajutorul pentru susținerea familiei (VMI): 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poștal;
  • Ajutorul de incluziune (VMI): 20 MAI în cont bancar; începând cu 20 MAI prin mandat poștal.

Casa Națională de Pensii Publice va face #plata pensiilor astfel:

  • Prin mandat poștal: începând cu 2 MAI 2025
  • În cont bancar: 12 MAI 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (prin Citi Bank): 20 MAI 2025

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va face plata prestațiilor astfel:

  • Între 14-16 MAI plata ajutorului de șomaj va ajunge la beneficiari atât prin mandat poștal, cât și pe card.
Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie