Cancelarul german, după ce Putin a cerut ca plăţile pentru livrătile de gaze către UE să fie făcute în ruble: Moneda stabilită prin contract este euro sau dolarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a transmis, joi, după ce Putin a cerut ca plăţile pentru livrătile de gaze către UE să fie făcute în ruble, că moneda în care ţara sa trebuie să plătească Rusiei pentru gazele importate este trecută în contract, iar aceasta este euro sau dolarul.

„Contractele noastre stipulează moneda, moneda în care se plăteşte e parte din contract. Situaţia de bază este că moneda stabilită prin contract este euro sau dolarul. Şi apoi, noi în mod deliberat am impus aceste sancţiuni severe, am făcut multe eforturi, cu mult timp înainte ca războiul să înceapă, de această dată sancţiunile sunt diferite de toate cele pe care le-am impus anterior. Trebuiau luate decizii politice şi, în cele din urmă, ne-am gândit care ar fi acele sancţiuni care să provoace daune considerabile în sectorul financiar”, a afirmat Olaf Scholz joi după amiază, la finalul summit-ului NATO şi al G7 care au avut loc la Bruxelles, transmite News.ro. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau în euro în contul livrărilor de gaze naturale către Uniunea Europeană (UE) şi a dat un termen de o săptămână autorităţilor ruse să implementeze un nou sistem de plată în ruble.

Scholz a subliniat că acesta este cazul celor mai multe dintre contractele privind furnizarea de energie dinspre Rusia. El spune că Germania nu include între sancţiunile impuse Rusiei pe cele privind importurile de gaz. 

„Unele ţări sunt în mare măsură dependente de anumite importuri, de gaz, spre exemplu. Noi am luat decizia ca aceste importuri să nu fie parte din sancţiuni”; a adăugat oficialul german. 

Acesta a adăugat că Germania a început deja să ia măsuri pentru a reduce dependenţa energetică. Astfel, el arată că se discută cu companiile care lucrează la diversificarea surselor de energie pentru a urgenta proiectele pe care le derulează. 

„Adevărul este că Germania lucrează deja la diversificarea surselor de aprovizionare, iar acest lucru se înscrie în strategia pe termen lung pe care o avem”,  mai spune cancelarul german. 

Scholz subliniază că mare parte dintre importurile de energie nu sunt folosite pentru mobilitate ori în zona rezidenţială, ci în industrie.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!