Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România denunţă atacurile unor oficiali români la adresa multinaţionalelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma declaraţiilor recente făcute de unii oficiali români împotriva companiilor multinaţionale, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România (CCIFER) îşi exprimă îngrijorarea privind impactul negativ asupra partenerilor externi, investitorilor şi salariaţilor acestora.

«Suntem încrezători în buna funcţionare a statului de drept. Dacă există probe privind implicarea unor companii în acţiuni ilegale, acestea trebuie sancţionate direct conform mecanismelor legale în vigoare. Declaraţiile generale în presă creează un climat de neîncredere la nivel intern şi internaţional, cu consecinţe imediate. Acestea dăunează deja investiţiilor actuale şi viitoare, precum şi imaginii unui stat democratic pe care România trebuie să o proiecteze la nivel european şi internaţional », declară reprezentanţii CCIFER.  

Sectorul privat a dovedit de-a lungul timpului disponibilitatea de a fi un partener de dialog constructiv al autorităţilor publice în construirea unui mediu de business eficient şi  transparent prin contribuţiile directe la economia României, dar şi prin implicarea activă în consultările publice, cu toate guvernele care au condus ţara. 

Investiţiile continue făcute de mediul privat şi stabilitatea marilor companii proiectează o imagine de credibilitate externă, contribuie la dezvoltarea companiilor mici şi mijlocii şi a antreprenoriatului local, având un rol determinant în creşterea competitivităţii şi productivităţii economiei româneşti. Taxele şi impozitele plătite, aportul de tehnologie şi expertiză al companiilor, dar şi numărul de salariaţi într-o piaţă a muncii deja tensionată şi un buget de stat încă în căutarea unui echilibru pe termen lung sunt tot atâtea motive pentru responsabilitate  în declaraţii şi acţiuni, se arată în comunicatul CCIFER.  

Într-un moment în care România este pe punctul a de a asuma responsabilităţi europene de anvergură, calitatea dialogului între mediul public şi cel privat este esenţială pentru a asigura un leadership de succes şi rezultate durabile atât în plan local cât şi regional. 

CCIFER reafirmă disponibilitatea de a contribui în mod activ cu expertiza membrilor săi la elaborarea unor politici publice favorabile creşterii economice a României şi competitivităţii globale a mediului de afaceri. 

CCIFER este o asociaţie de business care reprezintă interesele comunităţii de afaceri franco-române  reunind peste 3000 de companii, însumând 17 mld de euro cifră de afaceri şi 120 000 de locuri de muncă. Membru în comitetul de pilotaj al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României din 2016, CCIFER asigură în perioada iulie-decembrie 2018 coordonarea acestei platforme de dialog care reuneşte 45 de organizaţii de business, reprezentative pentru economia României. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bomba weekendului! Regele Charles și fratele lui, fostul Prinț Andrew, s-au aflat la Sandringham! S-au întâlnit sau nu?
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!