Calea către zona euro devine mai anevoioasă pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi alte state din Europa de Est vor avea un drum mai dificil de parcurs pentru a adera la euro, ţinând cont că, recent, Bulgaria a acceptat condiţii mai stricte odată cu demararea procesului de aderare, scrie Bloomberg.

Bulgaria este cea mai recentă ţară ex-comunistă care şi-a stabilit drept obiectiv moneda unică, obţinând săptămâna trecută aprobare din partea Uniunii Europene pentru a continua procesul de aderare. Acest lucru a venit laolaltă, însă, cu obligaţia de a accepta condiţii mai stricte decât cele impuse ţărilor care au aderat în trecut.

Miniştrii de finanţe din zona euro au sugerat că noile condiţii se vor aplica şi atunci când România şi Croaţia vor urma exemplul Bulgariei.

Bulgaria îndeplineşte criteriile formale de adoptare a monedei euro şi speră să aplice pentru intrarea în „sala de aşteptare” a monedei unice, cunoscută sub numele de ERM-2, în această vară. Dar, după tulburările privind datoriile Greciei şi scandalurile legate de spălarea banilor în noile state membre ale UE, cum ar fi Letonia, UE nu îşi asumă riscuri. Spre supărarea guvernului bulgar, condiţiile suplimentare includ cooperarea cu uniunea bancară a blocului şi măsuri de combatere a corupţiei.

„Problemele legate de supravegherea bancară, convergenţa instituţională şi reală au câştigat o pondere importantă în acceptarea noilor membri în clubul euro”, a transmis vineri Ciprian Dascălu, economist şef al ING Bank din România. „Acest lucru poate părea o schimbare a regulilor în timpul jocului, dar pare necesar după criza datoriilor europene”, a precizat el.

Noile condiţii de intrare se vor aplica aproape sigur în cazul Croaţiei, care a reiterat săptămâna trecută că intenţionează să se alăture ERM-2 până în 2020. La o zi după anunţul UE privind Bulgaria, guvernatorul băncii centrale, Boris Vujcic, a rămas perseverent, numind euro „următorul pas natural” pentru Croaţia.

România nu este atât de departe în planurile sale. Şi există preocupări similare cu privire la corupţie, o chestiune care îi ţine pe cei doi vecini afară din zona Schengen.

O altă îngrijorare pentru toate cele trei ţări este diferenţa de bogăţie faţă de naţiunile mai bogate ale UE. Blocul îndeamnă Bulgaria, pe cel mai sărac membru al UE, să asigure o convergenţă economică durabilă, condiţie pe care statele baltice nu au avut-o în mod explicit atunci când au depus cererea de aderare la ERM-2.

Noile cerinţe arată că UE învaţă din trecut, pe măsură ce zona unică se extinde, potrivit lui Daniel Gros, director al Centrului pentru Studii Politice Europene de la Bruxelles. „Experienţa cu ţările baltice a arătat că, dacă o ţară cu un nivel de venit mult mai scăzut se va alătura, ar putea intra într-un ciclu periculos de scădere”, a spus el prin e-mail. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"