Câciu: Numai printr-un efort comun al tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea pieţei de capital putem contribui la finanţarea companiilor autohtone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a subliniat joi, necesitatea dezvoltãrii parteneriatului concret şi real dintre toţi actorii din economie, pentru a menţine şi a creşte potenţialul pieţei de capital din România, prin reglementãri favorabile şi transparente.

Mesajul a fost transmis cu ocazia participãrii la evenimentul „Performerii pieţei de capital pentru anul 2021”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti.

„În situaţii complicate, aşa cum este cea de acum, cel mai important este sã gãsim soluţii pentru un parteneriat real între stat, cetãţeni, economie şi capital astfel încât sã identificãm  cauzele vulnerabilitãţilor şi sã consolidãm elementele sau pilonii de bazã pe care se construieşte o economie”, a declarat Adrian Câciu.

Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor, oficialul a prezentat acţiunile desfãşurate de instituţia pe care o conduce pentru creşterea gradului de educaţie financiarã în rândul investitorilor mici prin lansarea emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS, un program de succes, care va continua şi în viitor. 

Conform sursei citate, piaţa titlurilor de stat contribuie la lãrgirea şi la diversificarea bazei de investitori (fonduri de pensii private, fonduri de investiţii, fonduri mutuale, societãţi de asigurãri etc) atât pe plan intern cât şi extern, precum şi a instrumentelor de investiţii. 

Parteneriatul cu Bursa de Valori Bucureşti şi succesul acestui instrument confirmã faptul cã piaţa de capital este un canal propice atât pentru finanţarea statului român, cât şi pentru oferirea de mecanisme şi instrumente complexe de economisire şi de tranzacţionare pentru persoanele fizice.

„Consider cã numai printr-un efort comun al tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea pieţei de capital putem contribui la finanţarea companiilor autohtone, inclusiv a proiectelor verzi. În acest sens, Ministerul Finanţelor are ca obiectiv pentru perioada urmãtoare crearea cadrului general aplicabil pentru emiterea de obligaţiuni verzi la nivel suveran” a subliniat ministrul Finanţelor.

Totodatã, Adrian Câciu a amintit şi de proiectul „Elaborarea unei strategii naţionale pentru piaţa de capital”, realizat de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiarã şi finanţat de Comisia Europeanã, prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale. 

Proiectul propune o dezvoltare coerentã a pieţei de capital din România şi va pregãti cadrul pentru implementarea unor noi strategii europene în domeniu, legate de digitalizare, finanţare sustenabilã şi verde.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!