Burduja: A fost semnat Memorandumul pentru construcţia gazoductului România-Serbia

0
Publicat:

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și omologul sârb au semnat luni, Memorandumul de Înţelegere privind Proiectul de Construcţie a Interconectorului de Gaze între România şi Serbia.

A fost semnat Memorandumul privind construcţia gazoductului România-Serbia

Acest proiect strategic va conecta sistemul de transport al gazelor naturale din Serbia, prin nodul tehnologic Mokrin, cu magistrala BRUA din România, deschizând noi oportunităţi pentru diversificarea surselor de energie şi creşterea competitivităţii preţurilor la gaze. Interconectorul Arad-Mokrin va juca un rol esenţial în securitatea energetică şi în integrarea regională a pieţelor de energie. Ne dorim să începem construcţia anul viitor, pentru ca acest proiect să devină realitate până cel târziu în 2028", a declarat Burduja.

El a precizat că, prin această investiţie, România va obţine două beneficii pentru toţi românii: o piaţă mai competitivă, care va aduce preţul cel mai mic consumatorilor, securitate energetică, dezinsularizarea sistemelor energetice şi diversificarea surselor de aprovizionare.

Totodată, colaborăm strâns cu Serbia pentru dezvoltarea interconexiunilor de energie electrică, iar proiectul strategic Reşiţa-Pancevo avansează prin eforturile Transelectrica. La finalul acestui an va fi gata circuitul 2, iar în prima parte a lui 2025 va fi terminat întregul proiect, inclusiv circuitul 1. Prin acest parteneriat cu un aliat istoric de nădejde, ne asigurăm că România îşi asumă pe deplin să acţioneze ca un actor cheie în regiune, cu un sector energetic puternic, competitiv, stabil şi orientat spre viitor", a mai spus ministrul român.

Pe teritoriul României, conducta de transport gaze naturale se va cupla la conducta BRUA (localitatea Petrovaselo, judeţul Timiş) şi va avea lungimea de circa 86 km (graniţa dintre România şi Serbia - localitatea Comloşu Mare, judeţul Timiş), potrivit datelor transmise de Ministerul Energiei. Conducta traversează, pe teritoriul României, următoarele UAT-uri: Recaş, Lenauheim, Remetea Mare, Giarmata, Pişchia, Sânandrei, Orţişoara, Satchinez, Biled, Şandra, Gottlob, Comloşu Mare şi va fi proiectată astfel încât să asigure curgerea bidirecţională a unui debit de gaze de minimum 1,6 mld Smc/an (183 000 Smc/h).

România şi Serbia vor face toate eforturile pentru a începe construcţia propriu-zisă anul viitor, investiţia fiind estimată a fi finalizată până în 2028, subliniază instituţia.

În context, Burduja a precizat că, în primul trimestru al acestui an, România a asigurat aproape 30% din producţia de gaz a întregii Uniuni Europene. „Compania naţională Romgaz are în continuare planuri mari: Neptun Deep, investiţia de patru miliarde de euro din Marea Neagră, va dubla producţia de gaz românesc din 2027; iar la Caragele se forează mai mult ca oricând, cu un program de investiţii de peste un miliard de lei şi aşteptăm noi veşti bune anul acesta", a menţionat ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, România are toate atuurile pentru a fi hub energetic în piaţa de gaze şi pilon de stabilitate pentru ţările vecine. "Transgaz lucrează la foc automat la terminarea BRUA (magistrala de la Marea Neagră la graniţa de Vest, segmentul Tuzla-Podişor e ultimul lipsă, iar lucrările sunt avansate) şi la operaţionalizarea Coridorului Vertical, alternativă la gazele ruseşti pentru întreaga regiune", a mai declarat ministrul Energiei. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție