Bulgaria a primit în acest an cu peste 50% mai mulţi turişti români decât în 2019, anul dinaintea pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Bulgaria a primit peste 461.000 de turişti români în vara lui 2021, de aproape trei ori mai mulţi decât în anul precedent şi cu peste 50% mai mulţi decât în 2019, arată un studiu efectuat de Travel Planner pe baza datelor obţinute de la institutul de statistică din Bulgaria.

Potrivit sursei citate, doar în luna august, ţara vecină a fost vizitată de 250.613 de români, faţă de 110.190, câţi erau anul trecut, transmite News.ro.

„Mai surprinzător este că şi faţă de sezonul estival 2019, ultimul an normal, 2021 a înregistrat o creştere de 52,7% a turiştilor români. În 2019, Bulgaria a fost vizitată, în perioada mai – august, pentru odihnă şi excursii, de 302.131 de români", spun reprezentanţii touroperatorului.

Datele mai arată că, la distanţă, topul turiştilor străini pe litoralul bulgăresc este urmat de Germania, Ucraina, Polonia, Serbia, Franţa şi Olanda. 

Totuşi, 30% din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost, în acest an, români, dintr-un total de 1.532.505 de turişti. 

Potrivit consultanţilor Travel Planner, românii se interesează deja de ofertele de ski şi de Revelion pentru staţiunile montane ale Bulgariei, care rămâne, în continuare, şi una dintre destinaţiile de iarnă preferate. 

Toţi turiştii sunt însă atenţi în continuare la situaţia epidemiologică.

În vara anului 2021, în special în a doua parte a sezonului, vârful fiind luna august, nu au mai fost locuri disponibile la hoteluri. Hotelierii de pe litoralul bulgăresc nu au mai promovat oferte speciale în vârful de sezon şi chiar au fost luaţi prin surprindere de cererea foarte mare venită pe ultima sută de metri, pentru ultima parte a lunii iulie şi pentru luna august.

Litoralul bulgăresc a atras foarte mulţi români în iulie şi mai ales în august, datorită faptului că Bulgaria a eliminat orice restricţie pentru România şi a garantat acceptarea turiştilor până la 31 august. 

În paralel, destinaţii precum Turcia şi Grecia intraseră pe lista roşie. Atunci când Bulgaria a intrat pe lista galbenă, s-a înregistrat o scădere importantă a numărului de rezervări noi, iar când a intrat pe lista roşie rezervările aproape s-au oprit.

„Touroperatorii din vest au intenţii serioase de a reveni la nivelul din 2019. Astfel de semnale au existat încă din această vară, însă probabil se vor concretiza în 2022. În acest context, credem că anul viitor va fi un sezon mai bun pentru litoralul bulgăresc. 

Creşterea numărului de turişti în Bulgaria se datorează, într-o anumită măsură, şi faptului că aceştia au fost condiţionaţi să călătorească local şi regional. Evoluţia numărului de turişti români în Bulgaria depinde de cum vor continua aceştia să se raporteze la litoralul românesc şi în ce măsură se vor orienta către alte destinaţii, în funcţie de restricţiile impuse de situaţia epidemiologică. Oricum, cu siguranţă, Bulgaria va rămâne în continuare una din principalele destinaţii estivale pentru români", spun reprezentanţii companiei.

Litoralul bulgăresc are succes şi pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc, datorită proximităţii, a tarifelor mai bune şi a variantelor all inclusive. În contextul în care cele mai accesibile destinaţii au fost şi vor rămâne litoral bulgăresc şi cel cel românesc, Bulgaria continuă să atragă tot mai mulţi turişti români.

Pentru vacanţele în 2022, turiştii pot obţine preţuri bune mai ales prin rezervările tip early booking, care vor demara, probabil, în luna noiembrie. Rezervările early booking vor avea un mare avantaj, ţinând cont că vor apărea cu siguranţă scumpiri ale tarifelor generate de creşterea costului la energie electrică, gaze şi inflaţie sau vor fi mai puţine camere disponibile pentru români, datorită revenirii turiştilor din vest. Mulţi hotelieri încearcă să aducă şi îmbunătăţiri structurilor de cazare. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani