Buget 2021: Salariile bugetarilor, îngheţate la nivelul de anul trecut. Ce sporuri dispar şi cum se recompensează orele suplimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariile de bază, soldele de funcţie, salariile de funcţie, indemnizaţiile lunare şi alte forme de renumerare a bugetarilor vor fi îngheţate la nivelul din decembrie 2020, potrivit proiectului Legii bugetului publicat joi noaptea de Ministerul Finanţelor.

Potrivit proiectului, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar vor fi menţinute şi în anul 2021 cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Alte măsuri prevăzute în anul 2021 vizează: menţinerea cuantumului indemnizaţiei de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2020; neacordarea de premii şi a indemnizaţiei de vacanţă prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017; compensarea orelor suplimentare pentru personalul bugetar numai cu timp liber corespunzător, iar pentru poliţişti şi cadre militare se menţin reglementările din anii anteriori care vizează acordarea drepturilor salariale pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale; prelungirea folosirii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 şi anul 2021 până la sfârşitul anului 2021 şi suspendarea emiterii de vouchere de vacanţă pentru anul 2021.

De asemenea, studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri şi naval. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport, se mai arată în document.

Prin proiectul de buget, se urmăreşte eficientizarea calitativă a cheltuielilor publice printr-un pachet susţinut de reforme în domeniul cheltuielilor de personal, al pensiilor, precum şi asupra operatorilor economici aşa cum sunt definiţi în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013.

Astfel, la nivelul pieţei muncii, se va urmări eficientizarea politicii de ocupare şi de stimulare a muncii, astfel încât să se ofere servicii competitive şi adaptate realităţilor din piaţa muncii, atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, legarea muncii de criterii de performanţă.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată s-a majorat la 2.300 lei lunar, începând cu data de 13 ianuarie 2021, ceea ce reprezintă o creştere de 3,1% faţă de luna decembrie 2020.

Pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la suma de 2.350 lei lunar, pentru un program normal de lucru de 169,333 ore în medie pe lună.

În ceea ce priveşte sistemul de pensii, se va avea în vedere pensii echitabile pentru toate categoriile de pensionari, un sistem public de pensii sustenabil.

"Principiul contributivităţii şi asigurarea unui sistem care să urmărească eliminarea inechităţilor vor fi principii de bază care vor contura politica de pensii în viitor", se spune în raport.

Referitor la asistenţă socială, aceasta va fi îndreptată către nevoile reale ale beneficiarilor şi asigurarea unor condiţii de trai decente pentru familiile în dificultate şi categoriile sociale vulnerabile.

La capitolul alocaţie de stat pentru copii, din ianuarie 2021, cuantumul acesteia s-a majorat cu 16% faţă de valoarea din decembrie 2020.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone