Budăi, despre noua lege a pensiilor: Aduce bani în plus. Dacă nu va fi promulgată, vom folosi alte instrumente pentru aplicare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea pensiilor este o lege bună, care aduce bani în plus în buzunarele pensionarilor, şi va fi votată în Camera Deputaţilor, iar dacă ulterior nu va fi promulgată de preşedintele Iohannis, Guvernul va folosi alte instrumente constituţionale pentru a o aplica, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Marius Budăi.

Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi "pentru" şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

Cu toate acestea, ministrul Muncii, Marius Budăi, a susţinut că noua lege a pensiilor va fi dezbătută şi votată în Camera Deputaţilor.

"Eu asigur toţi pensionarii că vom trece legea la Camera Deputaţilor, vom trimite legea la preşedinte la promulgare, vom depăşi orice piedici ni se vor pune şi ulterior, iar pensiile îşi vor urma cursul, aşa cum este prevăzut în lege şi aşa cum sunt prevăzute şi prinse în măsurile de guvernare ale alianţei PSD-ALDE. (...) Imediat după votul din Senat am ieşit public şi am spus că ne-am dori să avem o dezbatere onestă pe acest proiect de lege şi în Camera Deputaţilor să încercăm să lămurim colegii din Opoziţie că este o lege bună, o lege care aduce plus în buzunarele pensionarilor şi să avem chiar un consens, dacă se poate, pe această lege. Şi spuneam atunci că, dacă vom reuşi să deschidem acest dialog, vom fi dispuşi să dezbatem chiar şi toată vara dacă este cazul. Nu suntem convinşi că vom putea avea dialog, şi dacă nu vom putea să avem un dialog onest, pe argumente, nu pe declaraţii politice, atunci noi vom dezbate în Comisia pentru muncă şi în Camera Deputaţilor şi vom încerca un vot săptămâna viitoare", a explicat Budăi în exclusivitate la România TV.

El a precizat că în situaţia în care preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea, Guvernul are la dispoziţie instrumentele şi posibilităţile de a pune în aplicare ce a promis.

"După votul din Cameră vine trimiterea la domnul preşedinte la promulgare. Aşteptăm ca domnul preşedinte să semneze şi să trimită către Monitorul Oficial. Dacă nu se va întâmpla asta, avem instrumente constituţionale la dispoziţie. Liniştesc toţi pensionarii. Aşa cum am făcut pe parcursul anului 2017 şi în 2018 noi avem clar instrumente şi posibilităţi să punem în aplicare ceea ce am promis", a mai spus ministrul Muncii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți