Budăi anunţă că au fost trimise în circuitul de avizare OUG-urile pentru creşterea alocaţiilor şi cea pentru mărirea pensiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Muncii, Marius Budăi FOTO Arhivă Facebook

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat şi trimis în circuitul de avizare două ordonanţe de urgenţă. Una vizează majorarea alocaţiilor, iar cea de-a doua majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime. Referitor la prorogarea intrării în plată a pensiilor pentru aleşii locali, Budăi a punctat faptul că o decizie va fi luată la nivel politic.

„Am semnat două ordonanţe extrem de importante. Prima am semnat-o cu doamna Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost negociată în programul de guvernare. Ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii spre ministerele avizatoare, ordnanţă care când va primi avizele va fi promovată în şedinţa de Guvern. A doua ordonanţă, extrem de importantă, se referă la majorarea pensiilor. Pensia minimă se va majora de la 800 de lei la 1000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi de la 1.442 de lei la 1.586 de lei”, a declarat Marius Budăi într-o conferinţă de presă.

Ministrul a subliniat că Executivul mai are prevăzută în programul de guvernare o sumă pe care o va acorda o singură dată, astfel încât cetăţenii cu pensii mai mici să fie protejaţi în faţa scumpirilor la energie şi la alimente. „În momentul în care se va lua o decizie în coaliţie, o vom anunţa public şi se va regăsi şi într-un act normativ”, a afirmat el. Despre ajutorul de 1.200 de lei, ministrul a precizat că nu s-a discutat despre vouchere ci doar de sume de bani.

Impactul bugetar al majorării pensiilor, de la 1 ianuarie, este de 11 miliarde şi 1,9 de miliarde la alocaţii, precum şi 225 de milioane, pentru a 13-a indemnizaţie a persoanelor cu dizabilităţi. 

În ceea ce priveşte tema pensiilor speciale pentru aleşii locali, ministrul Muncii a precizat că decizia prorogării intrării în plată a acestora ţine de decizia politică de la nivelul Coaliţiei

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”