Bucuria reducerii TVA la mâncare se transformă în isteria antiscumpiri a autorităţilor: şase instituţii de stat urmăresc preţurile din magazine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Activitatea de bază, în perioada următoare va fi pe cei de la Statistică, pe cei de la Consiliul Concurenţei, dar este extrem de importantă şi activitatea celor de la ANPC, Ministerul de Finanţe, ANSV, care vor fi permanent în piaţă pentru a vedea eventualele practici“. Cu această declaraţie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, confirmă declanşarea isteriei antiscumpiri.

Aprecierile şi discursurile laudative, oarecum fireşti în pragul aplicării unei măsuri de relaxare fiscală cum este reducerea TVA la alimente, sunt înlocuite mai nou cu o campanie de-a dreptul isterică a autorităţilor în urmărirea unor presupuse „practici incorecte“ ale comercianţilor.

Cu toate că nu există nicio pârghie legislativă pentru a interveni în politica de preţuri a comercianţilor, nu mai puţin de şase instituţii de stat urmăresc preţurile din magazine, ca nu cumva vreun neguţător să scumpească marfa şi apoi s-o ieftinească în momentul reducerii TVA (1 iunie).

„INS a prezentat câteva date, dar nu e ceea ce căutăm“

Pentru cei care mai au vreun dubiu în legătură cu starea creată în rândurile autorităţilor după anunţarea reducerii TVA la alimente, prezentăm declaraţia ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, la ieşirea dintr-o întâlnire cu marii retaileri:

"INS a prezentat câteva date privind evoluţia preţurilor, însă acestea sunt până la 10 aprilie, deci nu este ceea ce căutăm.
Săptămâna viitoare e posibil să avem date de la Statistică pentru a vedea dacă au existat fluctuaţii de preţ. În continuare vom stabili dacă au existat practici incorecte.
Activitatea de bază, în perioada următoare va fi pe cei de la Statistică, pe cei de la Consiliul Concurenţei, dar este extrem de importantă şi activitatea celor de la ANPC, Ministerul de Finanţe, ANSV, care vor fi permanent în piaţă pentru a vedea eventualele practici.
În perioada următoare, analiza va continua în funcţie de informaţiile care ne vin de la Institutul Naţional de Statistică. Una dintre măsuri, care a fost luată de un lanţ de magazine, a fost aceea de a îngheţa preţurile.
Cred că este o măsură foarte bună, dar sunt şi exemple mai puţin bune faţă de transparenţă".

Daniel Constantin a mai spus că săptămâna viitoare ar putea prezenta un „raport“ în care să arate evoluţia preţurilor la alimente de când a fost anunţată scăderea TVA de la 24% la 9%.

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a precizat că va prezenta săptămâna aceasta o situaţie a „controalelor“ efectuate în magazine, după ce s-a anunţat reducerea TVA la alimente.

Preţurile vor fi afişate cu ambele variante de TVA

Mai mulţi retaileri au anunţat, marţi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanţelor Publice, ANPC, ANSV şi Consiliului Concurenţei, că vor afişa, de la 1 iunie, atât preţurile cu TVA vechi de 24%, cât şi pe cele noi cu 9%.

"De la 1 iunie, multe magazine vor afişa atât preţul cu TVA redus la alimente, cât şi pe cel vechi de 24% pentru a putea fi văzută diferenţa", a anunţat, triumfător, ministrul Agriculturii.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani