Bucura-Oprescu: Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie depuse documente cu venituri realizate după 2001

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele aflate în pensie nu trebuie să facă drumuri inutile la serviciile private de arhivare sau la casele de pensii pentru depunerea de noi documente care să ateste veniturile realizate, dacă acestea sunt după anul 2001, a explicat ministrul Muncii, Simona-Bucura Oprescu.

Foto: Shutterstock

Aceasta a efectuat, luni, o vizită de lucru în judeţul Sibiu, în cadrul căreia s-a întâlnit cu pensionarii din judeţ. „Pentru recalcularea pensiilor nu trebuie să duceţi niciun document cu venituri realizate după 2001”, le-a spus Bucura-Oprescu pensionarilor, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii.

Ea a răspuns întrebărilor adresate de pensionari şi a explicat care sunt modificările din noua lege privind sistemul public de pensii, principiile de echitate, contributivitate şi stabilitate care au stat la baza noii legi, precum şi faptul că majorarea anuală a pensiei este garantată prin lege.

„Această lege a fost gândită pentru a corecta inechităţile care există în prezent. În primul rând garantăm prin lege că 1 ianuarie este data la care, an de an, se majorează pensiile. Nu vor mai fi pensii diferite în funcţie de legile care au existat de-a lungul timpului. Regula de bază a pensiilor este că pentru muncă şi contribuţii egale pensiile vor fi egale”, a declarat Simona Bucura-Oprescu. 

Aceasta a precizat că din estimările Casei Naționale de Pensii Publice, vor primi pensii mai mari aproximativ 3 milioane de pensionari.

Estimările noastre cu privire la calendar sunt că acestea vor începe efectiv să ajungă la pensionari începând cu finalul lunii mai, cu precădere preponderent în lunile iunie-august, adică înainte de luna septembrie.

Septembrie este al doilea moment majorării pensiilor. Primul a fost 1 ianuarie, când am avut majorarea cu 13,8%, adică o creștere a punctului de pensie de la 1.785 lei la 2032.

Al doilea moment important este luna septembrie, când românii își vor primi pensiile recalculate și peste 3 milioane de români vor beneficia de pensii mai mari, după estimările colegilor noștri de la Casa de Pensii.

Cu privire la adeverințele care trebuie depuse, de asemenea, colegii noștri de la Casa Națională de Pensii Publice spun că o parte semnificativă a pensionarilor au deja aceste documente în sistem și acestea au fost deja digitalizate în cadrul proiectului procesului de reevaluare a dosarelor", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu pe 31 martie, la Antena 3 CNN.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani