Brokerii au vândut un sfert din totalul asigurărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2006, volumul intermedierilor pe piaţa din România a ajuns la 300 milioane de euro. În trei ani, piaţa de brokeraj a crescut de peste patru ori. Colaborarea dintre intermediari,

În 2006, volumul intermedierilor pe piaţa din România a ajuns la 300 milioane de euro.

În trei ani, piaţa de brokeraj a crescut de peste patru ori. Colaborarea dintre intermediari, societăţile de asigurări şi clienţi este din ce în ce mai bine cotată, activitatea brokerilor ajungând să reprezinte peste 20% din totalul poliţelor vândute în piaţă.

Premianţii anului în opinia UNSICAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România) au înregistrat profit pe primele nouă luni ale anului, în condiţiile în care, pe toate segementele, daunele au fost în creştere. Practic, topul societăţilor de asigurări cu care brokerii colaborează foarte bine nu este cu mult schimbat faţă de anul trecut, iar premianţii sunt lideri ai pieţei, arată rezultatele oficiale după primele nouă luni.

"Perioada următoare va fi una de stagnare şi reorganizare a forţei de vânzare şi va creşte ponderea intermedierilor în total subscrieri. Cred că acestea vor depăşi pragul de 20% ca raport dintre primele brute subscrise şi cele încheiate prin brokeri", consideră Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR.

Plus 34% în primele nouă luni pentru piaţă

Piaţa asigurărilor a crescut cu 34% (în euro) în primele nouă luni ale acestui an, până la 1,6 mld. euro în prime brute subscrise, faţă de 1,2 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2006, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). În schimb, daunele brute plătite au crescut cu aproape 41% în euro, până la 690 milioane euro. AIG Life a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit brut de aproape 6,3 milioane de euro, în creştere cu 16% faţă de rezultatul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2006. Compania a fost premiată pentru fair-play în colaborarea cu brokerii.

AIG Life devine cea mai profitabilă companie de asigurări de viaţă de pe piaţa locală. AIG Life a subscris prime brute de 45 milioane de euro în această perioadă, în creştere cu 65%. Una dintre puţinele companii care au înregistrat profit în primele nouă luni ale anului şi care a înregistrat o creştere a profitului este Omniasig, membră a grupului austriac Vienna Insurance.

Profitul Omniasig a crescut cu 20% la nouă luni, până la 5,6 milioane de euro, după ce în prima jumătate a anului câştigul companiei s-a dublat, la 3,9 milioane de euro. Astfel, în doar un trimestru, Omniasig, companie ale cărei afaceri se bazează în principal pe asigurări auto, a câştigat 1,7 milioane de euro.

Premiile UNSICAR

nPremiul Asigurătorului de Viaţă - societăţii de asigurare care lucrează prin brokeri şi a excelat în activitatea din anul acesta: Aviva; nPremiul Fair-Play în relaţia cu Brokerii: AIG România; nPremiul calitatea şi promptitudinea serviciilor, în special pentru modul de soluţionare a dosarelor de daună: Allianz-Ţiriac; nPremiul Flexibilitate în Negociere şi Ofertare: Omniasig; nPremiul administratorul de pensii facultative al anului: Allianz-Ţiriac Pensii Private; nPersonalitatea anului pe piaţa asigurărilor: Bogdan Stan, CEO Asitrans Group.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese